Trăim într-o lume sufocată de lucruri ieftine, de sandaluri mondene mai mult sau mai puţin, tabloidele furnizând non-stop materiale de intoxicare. Tot soiul de vedetuţe submediocre ţin cu tot dinadinsul, cu ostentaţie, să apară în media cu sordidele lor aventuri existenţiale, vezi „cazul” Biancăi Drăguşan. Un exemplar de o inepţie, un tupeu şi o vulgaritate greu de egalat. Asta în timp ce marelui public îi rămân necunoscute nume importante ale culturii româneşti, personalităţi de excepţie.
Cum sunt cele câteva mari doamne portretizate de Dan C. Mihăilescu în noua sa carte, apărută, la sfârşitul anului, la Humanitas, sub titlul „Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare”. Este o carte pe care o citeşti cu mare interes şi cu plăcere, totodată, pentru că este scrisă cu empatie, in stilul cuceritor al cunoscutului autor, care e în stare să facă rating, de ani buni, prezentând o emisiune culturală la PRO TV.
Ei bine, nici de astă dată Dan C. Mihăilescu nu se dezminte, şi ne aduce propria lui carte în dar, omagiind nişte femei cu destine tragic marcate de „blestemul istoriei”. S-a oprit, deocamdată (pentru că, nu cred că se va opri la personalităţile evocate în acest prim volum, chiar ar fi păcat, fiindcă subiectul este unul dincolo de comun, de banal !) la Regina Maria, Missy, cum i se spunea, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Cămărăşescu, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Jeni Acterian, Annie Bentoiu, Lena Constante, Adriana Georgescu, Oana Orlea, Aniţa Nandriş.
Sunt evocări care încap într-un triptic foarte expresiv, numit: Trăind regal frumuseţea, plăcerea şi dăruirea de sine, Între jubilaţie şi destrămare, Suferinţa ca împlinire. Dan C. Mihăilescu ne dezvăluie multe dintre lucrurile mai puţin ştiute despre aceste femei excepţionale, deschide culisele, făcându-ne martori la fapte şi întâmplări revelatoare.
Cu ce ne alegem ? – pentru că n-am să vă povestesc mai mult, incitându-vă la o lectură pasionantă, care va lăsa, cu siguranţă, urme în sensibilitatea, în conştiinţa cititorilor. Am să spun doar că rămânem cu imaginea luminoasă a unor femei care au înfruntat cu extraordinară dârzenie vitregiile soartei, cu eroism, trecând peste grele suferinţe, inumane, uneori, pentru a le sublima, apoi, cu o putere şi o nobleţe care fac din ele nişte modele comportamentale demne de urmat. O carte de citit, de meditat, mai ales pentru tinerele fete, debusolate, care nu au acum astfel de modele, ba chiar, dimpotrivă.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.