Bricolaje: Feminitatea fara varsta

Tin minte ca una dintre cele mai frumoase vacante de vara (asa îmi numesc eu concediile, pentru ca sentimentul de vacanta e cel mai important pentru mine) din anii trecuti a fost cea petrecuta în compania unei carti fascinante, pline de exotism, de personaje si de întâmplari senzationale. Era "Cvartetul Alexandriei" de Lawrence Durrell, în stralucita traducere a Antoanetei Ralian (foto). Am citit, de-a lungul timpului, si alte capodopere din literatura engleza si americana datorate acestei mari traducatoare, dar multa vreme nu am stiut mai nimic despre ea. O descopar târziu, ca om, ca personalitate complexa si seducatoare, gratie unei foarte vii si atasante carti de dialog cu distinsa doamna a literelor, intitulata "Toamna decanei". Autor este Radu Paraschivescu, el însusi un foarte bun traducator si om cu un special simt al umorului, manifestat din plin în originalele sale fiziologii moderne, actuale, de tipul "Ghidul nesimtitului". De data aceasta, în superbele convorbiri cu Antoaneta Ralian, scriitorul s-a lasat cucerit de o femeie extraordinara care, la 86 de ani, conserva intacte toate darurile ce i-au fost harazite de soarta. Si pe care, de fapt, le-a înmultit, adaugând setei de cultura talentul, frumusetii delicatetea inimii, inteligentei, generozitate si întelepciune. Antoaneta Ralian e originara din Roman, iar amintirile ei legate de oraselul copilariei si adolescentei au un farmec aparte. Îsi aminteste cu nostalgie Gradina Mare, unde fanfara militara cânta nemuritoarele valsuri ale lui Strauss. "Erau niste alei frumoase acolo, cu copaci batrâni, care toamna se îmbracau într-un galben electric". N-a uitat nici un magazin de cristaluri, al domnului Blecher (tatal scriitorului Max Blecher) care-i placea la nebunie, pentru ca "la ora asfintitului, soarele se rasfrângea în zecile de pahare si sticle si se nasteau incredibile curcubeie între ele". Dar cele mai miscatoare amintiri ale doamnei Antoaneta Ralian sunt cele privitoare la primii fiori ai dragostei. Ea spune ca, în ciuda rigorilor acelor vremuri, tot exista dragoste, iubiri ascunse, împartasite sau nefericite. Atunci, dragostea avea mister, pe care acum, din pacate, l-a pierdut. Dragostea avea un ceremonial, mici gesturi frumoase si graitoare, un tulburator nu stiu ce, o complicitate delicioasa. Nu era grabita, cum e acum, si lipsita de imaginatie, nu era cu sms-uri, cu banale iesiri la mall etc. Doamna Antoaneta Ralian se declara (chiar la "vârsta ei matusalemica") o romantica anti-romantica, marturiseste ca-i plac romanele si filmele de dragoste, nu însa si cele siropoase, fiindca dispretuieste melodrama. Cred ca acesta-i secretul feminitatii fara vârsta, sa mai crezi în ritualurile dragostei, în putin necunoscut, asteptare plina de magie, în nota cavalereasca, nobila, visatoare a iubirii, în misterul ei.
Carmen Mihalache