Citesc presă de toate felurile, nici nu m-aş putea imagina altfel decât fiind curioasă de informaţie cât mai diversă. Sigur că pe primul loc se află ziarele şi revistele de calitate, dar am zile când sunt obosită, uşor plictisită de treburi serioase şi am chef de altceva. Şi atunci dau iama prin presa de can-can, într-un raid scurt, că şi tâmpeniile de acolo îmi pică greu, aşa că le consum rar şi frugal.
Uneori găsesc şi ştiri care mă amuză, dar şi din cele care mă scandalizează. Sau genul doi în unul/una. De pildă, dau peste o ştire comentată de George Stanca, unde el spune că Jack Nicholson ar fi făcut un lucru abominabil pentru un bărbat, în general (şi am să revin la asta), dar mai ales pentru condiţia lui de mare actor, de super-star.
Cică, într-o carte autobiografică, acesta ar fi dezvăluit faptul că, în urmă cu vreo 26 de ani, în timp ce se afla pe platouri, la filmări, împreună cu Meryl Streep, ar fi avut o aventură cu ea. Ceva scurt, într-o rulotă. Şi aici, simpaticul George Stanca se dezlănţuie, aruncând asupra lui Nicholson cele mai colorate invective. Dar cel mai mult m-a amuzat când îi reproşează actorului american că a călcat un principiu sacrosanct al generaţiei lor de bărbaţi, şi anume “omerta la pat”. Hai, că-i nostimă tare de tot expresia, nu-i aşa? Dar principiul e bun. Şi aşa ar trebui să rămână, sacrosanct.
Supărat rău, jurnalistul îl gratulează apoi pe starul de la Hollywood în felul următor, „fante de bidonvil, mitocan, gornist de alcov”. Asta cu gornist de alcov e colosală, aşa că m-am amuzat copios citind haioasa scrisoare a lui George Stanca. Iar despre Jack Nicholson chiar că mi-am schimbat părerea, deşi chestia asta cu moralitatea artiştilor e foarte complicată. E ignobil gestul lui Nicholson, e o mârşăvie, e adevărat, dar asta nu mă poate împiedica, totuşi, să-i admir talentul uriaş. Mai complicat pentru mine e cazul lui Polanski, dar şi al lui Woody Allen. Pentru că nu suport să aud ceva despre copii abuzaţi, or cei doi celebri regizori tocmai de pedofilie sunt acuzaţi. Oribil, odios.
Dar ce filme extraordinare pot face! Aşa că firea mea estetă ţine să-i dea mai curând dreptate lui Flaubert, care, în faimosul proces ce i s-a intentat pentru romanul său „Doamna Bovary”, a susţinut, sus şi tare, că singura moralitate în artă este frumusdeţea ei. Mă rog, n-am deliberat încă în sinea mea în mod absolut, mi-e foarte greu să o fac. Cert este că atunci când citesc o carte foarte bună sau văd un film excelent nu mă gândesc la moravurile creatorilor, ale artiştilor, deci sunt de partea lui Flaubert.
Revenind la presă, am să spun că nu mă interesează nici derizoriul nesemnificativ, nici cinismul mercenar. Aşa cum, în literatură, mai cu seamă în poezie, etalarea fiziologiei îmi displace total. N-am nevoie de topless şi streaptease mental şi emoţional, prefer sugestia, îmi place să continui eu în imaginaţie anumite scene, să prelungesc ficţiunea. Iar în ziare şi reviste, aştept să se reinstaureze valoarea, să pot citi jurnalişti de talent, care să ştie să-mi spună o poveste despre oameni. De aici, de acum.
