28 decembrie 2024

Bricolaje / Dar un sortulet invizibil pluteste în aer

Traim într-un fel de azi continuu si uitam repede. S-a vazut si recent, la alegeri, de pilda, cât de scurta e memoria electoratului. Degeaba circula acele spuse celebre potrivit carora cine uita trecutul risca sa-l repete.

Astazi, când sunt atâtea femei care au reusit în politica si sunt figuri importante, cine îsi mai aminteste de vremea tovaraselor? Acum Bucurestiul are o femeie primar general, cocheta, feminina, o alta, frantuzoaica, asa cum i se spune lui Clotilde Armand – care poarta niste cercei vintage de toata frumusetea!-, era cât pe ce sa fie si ea primarita la sectorul 1, la Peris a câstigat alegerile tot o juna frumusica foc, primarita Irina, cum o numesc, afectuos, localnicii. O tânara nonconformista, cu un look foarte simpatic, si care a lucrat în domeniul muzical, la MTV, printre altele. si mai sunt si altele, desigur, femei placute la vedere, inteligente, energice, curajoase.



Pe vremurile de trista amintire, tovarasele, genul comisar, cel mai adesea, erau ceva sinistru. Gasesc, în acest sens, în jurnalul criticului literar Mircea Zaciu o acida portretizare a lui „Suzi”, ministra de la Cultura (si educatie socialista, cum altfel?), pe numele ei întreg Suzana Gâdea. Cu extraordinarul sau talent de a surprinde si fixa un personaj în datele lui cele mai pregnante, criticul (cu o faimoasa limba otravita) o descrie pe „baba” ca pe o Chirita care se dezlantuie într-un discurs ( la o întâlnire cu scriitorii) de un abisal ridicol.

Vorbeste aiurea, dezlânat, n-are proprietatea termenilor, si se poarta ca o „învatatoare severa”. Îi cearta pe scriitori, facând cu degetul semne suparate. Câtiva tineri scriitori ( Blandiana, Dinescu) încearca, diplomat, sa-i intre în gratii, s-o dea gata pe „baba”. Care e foarte încântata, începe sa se simta mai în largul ei si, la masa de prânz, se-nfrupta cu de toate, la desert placându-i la nebunie niste pricomigdale, cu care s-a îndopat vitejeste.

„A coborât si la restaurant, a dat o raita pe la bucatarie. I-a placut! Cineva i-a propus sa ramâna acolo. N-a priceput si s-a plâns ca tine regim!” Când i s-a sugerat sa serveasca acolo si masa de seara, s-a îmbufnat brusc. ”Instinctul ei de mahalagioaica îi spune ca e luata deodata în balon ”.

Or, ea reprezenta vârful puterii, asa semidocta, parvenita si impostoare cum era. În fine, portretul caricatura e mult mai lung si e savuros, dar am sa ma opresc la momentul în care „Suzi” trage concluziile sedintei:

„E momentul mare. Constat asemanarea ei izbitoare cu Draga Olteanu. Carura ei de cuirasat intrând în rada cu tunurile scoase. Vocea si gestica de tata”. Citesc si râd cu pofta, zicându-mi ca, oricum e mai bine acum, femeile din politica arata altfel, desi tatenia nu a disparut cu totul. Din pacate. Dar ea poate fi întâlnita si la unii vajnici barbati, care se comporta în unele situatii ca niste cumetre în calduri. si nici ca le pasa de ridicol, pentru ca, oricum ei, barbatii, sunt favorizati peste tot în viata si în lumea asta. Pe când femeilor li se rezerva locuri mult mai modeste. Îmi vin în minte spusele unei actrite, de la repetitia unui spectacol care includea amintiri, mici istorii personale: „ am avut revelatia ca, în clasele primare uniforma fetelor includea un sort”.

Iar regizoarea spectacolului, care s-a confruntat si ea cu multe situatii în care colegii ei barbati erau supraevaluati, fiind altfel vazuti de catre directorii de teatru, acum, când si-a facut un nume si are succes, a adaugat, cu usoara mâhnire: „Dar un sortulet invizibil pluteste în aer”. si, desi eu cred în egalitatea de sanse, înclin sa-i dau dreptate regizoarei. Mai avem mult pâna sa ajungem la o societate care sa trateze în mod egal ambele sexe. si pentru ca mai avem mult, voi reveni la subiect, având senzatia ca mai fac astfel niste pasi spre un mâine care sa arate altfel.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img