Cred că nu există niciun loc în lumea asta mare unde examenul de bacalaureat să stârnească o atât de mare tevatură ca-n ţărişoara noastră dragă, România. Tot aud ştiri, reportaje, perle, rată de promovabilitate, statistici. Apropo, azi am ascultat la radio o ştire haioasă: cică la un liceu, parcă la Târnava, s-a înregistrat o promovabilitate de 100%. Cum a fost posibil? Simplu, din moment ce la examen s-a prezentat un singur candidat.
În fine, ţin minte că am citit, acum câtva timp, un articol cu un titlu formidabil de expresiv: Bacul ca un bivol neagru. Era o parafrază ironică după un film al unui grup de absolvenţi de IATC, un documentar despre inundaţiile catastrofale din 1970. Parcă vezi, aşadar, cum se năpusteşte urgia peste bieţii liceeni care se prezintă la acest examen numit, altădată, de maturitate. Examen important pe atunci, după cum era şi definit prin titulatură, şi care-ţi asigura şi un loc de muncă.
Aşa cum se mai întâmplă în alte ţări, de pildă, în Germania, deşi, de când cu criza, s-au schimbat şi pe acolo treburile. Oricum, de corupţie şi de fraude nici nu poate fi vorba prin landurile nemţeşti, care au propriile regulamente de funcţionare a sistemului de învăţământ, decizând asupra materiilor, a modului cum sunt predate, asupra examenelor, etc.
Revenind la oile (dar şi la loazele) noastre, întrebarea este la ce le foloseşte acest examen, care-i dă peste cap pe mulţi. Pricină din care, nici nu se mai prezintă la probe. Cu diploma de bac ce să faci? Da, poţi să te duci mai departe, la o facultate. Dar ce înseamnă acel „mai departe”? Pentru că, din nou vine întrebarea: da’ cu diploma de la facultate ce să faci? Că locuri de muncă nu sunt. Bine însă că sunt iniţiative al naibii de „deştepte”, vezi ordonanţa de urgenţă dată de guvern (privind învăţământul), vezi a treia sesiune de bacalaureat. E clar, vom avea tot mai multe cooperative de fabricat şomeri cu diplome, cu studii superioare.
Ca la noi, la nimenea, cum le ştii dumneata, bobocule, mai rar! Uite-aşa îţi vine să te tot minunezi, precum coana Eftimiţa la câte auzi şi vezi. Cum să mai ai încredere într-un sistem de învăţământ în care este o brambureală totală, unde se fac încontinu schimbări, mai mult stricând decât dregând ceva? Dar bacul chiar că este o spaimă colectivă, un bau-bau afurisit de toată lumea. Povestea asta cu selecţia este însă una foarte gravă şi serioasă.
Oare e bine ca instituţiile de învăţământ să fie nişte locuri unde să treci prin chinuri, să tremuri la examene, să fii împins, tot din spaima de eşec, la tentative de furt? De ce ar trebui, aşa cum se întreabă K.R. Popper într-o lucrare foarte cunoscută despre societatea deschisă şi duşmanii ei, ca sistemul educaţional să fie transformat într-o pistă de alegare cu obstacole?
Unii oameni, din interiorul sistemului, afirmă tranşant că selecţia (de care, desigur, este nevoie în societate) făcută aşa cum este acum, e departe de a fi una bine gândită. Adăugând că funcţia principală a educaţiei este una cu totul şi cu totul alta. La care ar fi bine să se revină cât mai curând. Deşi mă îndoiesc de faptul că interesează pe cineva cu adevărat, dintre cei aflaţi la putere, ca învăţământul nostru să fie performant şi să formeze oameni, personalităţi, competenţe, conştiinţe, etc. Curată utopie, nu-i aşa?
