Bricolaje: Cum traim noi vremuri paradisiace

Nici n-a început bine luna lui cuptor, si ne coacem la foc întetit. Temperatura din zona politicului a atins valori maxime, iulie a demarat în tromba si evenimentele se succed cu viteza ametitoare. Unde vom ajunge, vom trai si vom vedea. Oricum, nu avem timp sa ne plictisim, pentru ca ne asteapta o lunga vara fierbinte, în care ar fi bine sa gândim însa la rece când vom fi chemati sa luam hotarâri democratice. si sa gândim cu propriul cap, nu cu al altora. Pentru ca prea mult am trait cum au vrut si au stabilit altii, e cazul sa scuturam colbul obisnuintei si sa ne decidem asupra a ceea ce vrem cu adevarat. Apropo de plictiseala (de care se plâng cei care sunt cufundati într-un trai rutinier), sloganul cel mai des întâlnit afiseaza ca remediu împotriva ei numai distractia, divertismentul. Dar ambii termeni, atât plictiseala, cât si divertismentul sunt plasati în afara culturii. Pentru ca exista si un plictis cult, un otium vitae, un spleen decadent, din care s-a nascut o întreaga literatura.
Dar pe cine mai intereseaza astazi cultura? se întreaba si scriitorul D.R. Popescu într-un articol din "Mozaicul". Raspunsul pe care-l da, formulat în termeni sarcastici, suna asa: "Doar pe câtiva neadaptati la cursul istoriei! Tara noastra tinde – zi cu zi! – sa devina un paradis! Intereseaza pe cineva în rai ce iaste cultura, cunoasterea lumii?… Ba! Chiar Tatânele ceresc interzisese pâna si cunoasterea gustului merelor! Azi traim – deja! – vremuri paradisiace: daca nu exista 50 de elevi pentru o scoala, scoala se desfiinteaza! Nici în rai nu existau scoli…" Si uite-asa am ajuns noi, cu maxima viteza, în paradis, unde vietuim fara sa ne dam seama, asa cum burghezul lui Molière facea proza fara sa o stie. Ar trebui sa fim fericiti, si totusi, nu suntem. Poate ca avea dreptate Camus când spunea ca absurdul si fericirea sunt copiii aceluiasi parinte, drept pentru care îi si vedea nedespartiti. Cum noi traim într-un Absurdistan perpetuu, si nu învatam nimic din greseli, zisele scriitorului si filosofului francez sunt perfect plauzibile.
Carmen Mihalache