Bricolaje: Cum te intoarce viata

Cum pe scena vietii cu totii suntem actori este foarte important in ce fel iti faci intrarea sau iesirea dintr-un anumit rol. Mi-a placut cum s-a comportat Sarkozy, cu demnitate si eleganta, la plecarea de la Palatul Elysee, in schimb m-a dezamagit sotia sa, Carla Bruni. Venita din lumea modei, ea a arborat intotdeauna, cât a fost prima doamna a Frantei, tinute de un gust desavârsit in toate aparitiile ei publice si in vizitele oficiale, stârnind admiratie. Ma asteptam sa o vad tot asa si la sfârsitul mandatului sotului ei, intr-o toaleta deosebita, rafinata, demonstrându-si clasa. Când colo, ce sa vezi? Carla Bruni era imbracata in cel mai banal costum pantalon, iar in picioare purta niste balerini cât se poate de comuni. Iar fata ii era vizibil prea intinsa si parca umflata, dând apa la moara rautaciosilor care spun ca a apelat prea des la injectiile cu botox. Unii si-au amintit cu acest prilej de fosta doamna Sarkozy, nabadaioasa Cecilia, care arata mult mai bine, dupa parerea lor. Dincolo de chestiunea cu fizicul, cele doua cam semanau, de fapt, Cecilia (care avea si ceva sânge românesc) era o tipa formidabila, neconventionala. Nu a interesat-o sa fie prima doamna, a sfidat toate convenientele sociale, si a sters-o cu amantul de la New York imediat ce Sarko a fost ales presedinte. Tare tipa, tare de tot! Cea care a atras priviri admirative la ceremonia de investire a noului presedinte francez a fost partenera sa de viata, jurnalista Valerie Trierweiler, de o distinctie speciala intr-o toaleta stilata, foarte sic, o rochie neagra si un pardesiu alb. Interesanta aceasta doamna cu nume cam greoi, care spune despre Hollande ca are „o forta incredibila”, iar despre ea ca vrea sa ramâna independenta, sa-si inventeze un nou rol, continuând totodata sa-si practice meseria, pentru ca-i pasionata de informatie. Probabil va reusi, pentru ca, in mod sigur, ea a fost forta din umbra a lui monsieur Hollande.
Dar ce mai fac doamnele noastre autohtone? Aproape inexistente in noul guvern, pe când in Franta sunt nu mai putin de saptesprezece, la paritate, in executiv. Un domn malitios zicea pe la o emisiune ca ii este dor s-o mai vada pe Elena Udrea incalecând pe un cal alb. Eu am vazut-o, nu calare, ci chibitând pe lânga Mircea Dinescu la „Politica si delicateturi”. Dupa ce se intretinuse cu niste ciobani pe la stânele lor, si tratase niste capre cu un pahar de vin, poetul, mare mester intr-ale gastronomiei, s-a pus pe gatit (macrou la tigaie, pe pat de sare), invitând-o apoi la masa pe blondina. In timpul pregatirii mâncarii, doamna s-a facut si ea ca lucreaza ceva, pe acolo, subliniind ironic: „acum o sa aiba ce zice unii si altii care se intrebau ce mai face Elena Udrea. Uite, a ajuns la cratita!” Mai in gluma, mai in serios, asa e, nu stii cum te intoarce viata, ehei.
Carmen Mihalache