E savuroasă reformularea dată de Nicolae Manolescu celebrului dicton al lui Kant, “cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine”, la criticul literar sunând “cerul de cărţi deasupra şi legea critică în mine”. Deşi cam orgolios…
Dar e bine când putem vorbi de o lege critică, mai corect despre un spirit critic. Fiindcă e cât se poate de rău când el lipseşte, şi când în loc de o necesară, într-o cultură, meritocraţie, domneşte mediocraţia. Ceea ce este evident la noi, unde mediocrii se cocoaţă tot mai sus pe scara ierarhică. Sunt luaţi aşa, pe sus, de aer, pesemne, fiindcă-s uşori, goi pe dinăuntru, n-au niciun fel de substanţă, ci doar poftă de parvenire şi proptele. Totul e posibil la noi, în „ţara gigeilor”. Mi-a plăcut parafraza asta după „ţara miticilor”, e bună.
La noi, nimeni nu se implică, nu pune mâna să mişte ceva, aşteptând de la alţii, de la ceilalţi, acest lucru. De la ceilalţi, pentru că aşa este înţeleasă noţiunea de alteritate, cât se poate de simplu şi comod, nu-i aşa? Ce să-i faci dacă nu ne desprindem de ceea ce se numeşte defetismul naţional, văicăreala, neputinţa, nepăsarea, idiferenţa. Băltim, stăm pe loc şi nu o să ne schimbăm niciodată, după cum cred mulţi, prea mulţi.
Am rămas „neamul nevoii”, aşa cum zicea Eminescu în înjurătura lui preferată. Apropo de Eminescu. Anul acesta, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia i-a fost atribuit lui Ion Mureşan, care a vorbit, la înmânarea preţiosului trofeu, despre ce ştie el mai bine, adică despre poezie. Şi a încheiat cu aceste minunate cuvinte: „… de atunci, la întrebarea unde merg sufletele oamenilor după moarte? răspund foarte simplu: după ce mor oamenii, Dumnezeu le depozitează sufletele în poezii”. Frumos spus!
Zăbovind tot la poezie, am să închei cu o strofă dintr-un melancolic poem al lui Radu Cârneci, “Fumând pe malul Styxului…”, pentru că distinsul poet, fondatorul seriei noi al revistei Ateneu, a împlinit, pe 14 februarie, venerabila vârsta de 86 de ani. ” …da, Charon mă aşteaptă zi de zi/ ci eu mai pufăi-bine-i a trăi/ chiar când eşti mort! am învăţat s-aştept/ fără-de-timp e Timpul înţelept/ milenii strâng-orbitele mi-s vii/ iar Charon mă aşteaptă zi de zi.” Într-adevăr, e mai bine a trăi!
