M-am luat cu o multime de treburi si am trecut peste un subiect care ma pasioneaza. În aprilie s-au împlinit treizeci de ani de la moartea lui Simone de Beauvoir, papessa feminismului. Unii literati francezi o numeau, cu evidenta ironie ( „dragalasenia” confratilor e infinita), Notre Dame de Sartre si La Sartreuse, cunoscuta fiind legatura ei îndelungata, legendara cu filosoful. Dar Sartre însusi îi spunea afectuos, Simonei, Castorul.
Pentru ca numele ei de familie seamana cu englezescul beaver , desemnându-l pe animalutul care traieste în grup si are extraordinare abilitati de constructor. Caracteristici, calitati pe care le detinea si Simone, care a predicat libertatea sexuala si a avut mai multi amanti si amante. Îi placea, asadar, sa aiba o simpatica banda de amici, si era o mare muncitoare, un constructor talentat si tenace. Cum sunt castorii. Dincolo de orice categorisiri malitioase, Simone nu a fost doar o discipola a lui Jean -Paul Sartre si partenera lui de viata, având o opera valoroasa, un sistem propriu de gândire si multe luari de pozitie curajoase.
A fost un om liber, înainte de a fi o femeie libera, refuzând orice înregimentare. Un spirit liber, care s-a considerat întotdeauna o egala a barbatilor, constienta de marea ei forta intelectuala. A refuzat constrângerile familiale si pe cele ale maternitatii si nu a acceptat niciodata reglementari venite din afara ei. Si-a luat singura toate drepturile de care simtea ca are nevoie fiinta ei, alegând sa traiasca doar pe baza ideilor personale. Nu i-a pasat de niciun fel de criterii venite din exterior, ba chiar le-a sfidat. Asta nu înseamna ca Simone de Beauvoir, autoarea bibliei feminismului , „Al doilea sex”, nu a fost feminina si nu s-a bucurat din plin de feminitatea ei. Doar ca aceasta era una care contrazicea normele vremii sale. I-au placut studiul, prieteniile, distractiile si a experimentat cele mai diferite relatii cu ambele sexe.
A ales sa creeze si sa transmita, fiindca a scris multe lucrari de filosofie existentialista, romane, eseuri, memorii, etc., fiind, în acelasi timp, o profesoara de exceptie, preocupata sa deschida mintea învataceilor. Personalitatea acestei femei exceptionale m-a sedus din adolescenta (pe atunci visam si eu sa stau prin cafenele la interminabile discutii intelectuale, sa dorm la hotel, etc. ), când îi citeam cartile traduse la noi, la acea vreme. Primele au fost, cred, „Memoriile unei fete cuminti” si „O moarte usoara” .
Au urmat apoi cele mai importante carti, în primul rând „Cel de-al doilea sex”, ”Mandarinii”, memoriile, paginile de corespondenta pe care le-am gasit si prin niste reviste. De corespondenta autoarei (este foarte interesanta cea cu iubitul ei american, Bost, care ne dezvaluie o alta fata, cea de îndragostita, a Simonei) s-a ocupat fiica ei adoptiva, Sylvie Le Bon de Beauvoir, profesoara de filosofie si editoare. Aceasta povesteste cum, la 25 de ani, pasea cu 20 de centimetri deasupra pamântului avându-i alaturi pe Simone si pe Sartre. Erau oameni foarte veseli, care ma inspirau mereu, spune ea. Si aveau amândoi oroare absoluta de plictiseala, care pentru ei însemna pacatul capital. Sa-ti pierzi timpul cu corvezi li se parea inacceptabil.
În viata este important sa decantezi totul, sa nu lasi ca ea sa fie sufocata de prejudecati, perceptie gresita, rutina, reguli gaunoase, care o strica si-i alunga bucuriile. Asta am învatat de la Simone de Beauvoir. O femeie libera, care a avut controlul vietii ei, si-a trait ideile si si-a gândit viata.
