. Îmi plac florile din fiecare sezon, toate au farmecul lor, dar la cele de toamnă admir, în plus, rezistenţa. E o minune cât de mult îşi păstrează frumuseţea şi gingăşia dumitriţele, crizantemele, tufănelele. Şi ce culori superbe au! În materie de flori, oamenii au gusturi diferite, aşa cum este şi firesc.
Recitind nişte admirabile exerciţii de arta prozei ale lui George Bălăiţă, m-am oprit asupra unui text intitulat „Descrierea freziei”, în care scriitorul acesta extraordinar de subtil face nişte scurte, percutante caracterizări şi a altor flori. Trandafirul are „nobleţe gravă”, crizantema, o „resemnare senină, capabilă de mari sacrificii, intense trăiri şi un mister absolut”, bujorul exhibă „o vanitate de fătălău”, crinul e „snob”, laleaua e „totodată trufaşă şi timidă, dar bună de prăsilă”, pe când garoafa e „sănătoasă, frumuşică, ba chiar frumoasă, cam mărginită, însă onestă”. Interesante interpretări, desigur, foarte personale.
Mie, crinii nu mi se par deloc snobi şi mă dau în vânt după ei, mai ales după cei albi, alungiţi şi fragili, dar îmi plac, de fapt, cam toate soiurile acestei flori mândre, semeţe. Dar mă întâlnesc cu George Bălăiţă în „amorul” pentru frezii, care tăinuiesc, dincolo de fragilitatea lor aparentă, o teribilă forţă, o tărie ascunsă. Aidoma unei puternice, profunde şi de nepătruns feminităţi. Care cochetează, joacă. În plus, frezia „are un miros suav”, dar care, „odată inhalat, pătrunde până în creier”.
. Ce ţi-e şi cu telefoanele astea mobile, cu care mergi pe stradă şi vorbeşti de te-aude toată lumea! Zilele trecute era înaintea mea o femeie de la ţară, de vârstă mijlocie, care povestea cuiva ce trage ea cu meseriaşul chemat să-i repare acoperişul. M-a distrat cât de bătăioasă şi fermă era, supărată foc pentru că meseriaşul “vrea să-i sucească minţile”, să-i bage pe gât nişte tablă proastă (“de aia să-şi pună pe casa lui”), şi am surâs complice auzind cât de simplu, dar şi cu năduf, a rezumat ea situaţia: “el crede că dacă-s femeie, îs proastă, n-am habar”. Da’ vezi că bărbatul cu pricina şi-a găsit naşul (“las’ că-i arăt eu lui, că doar îs stăpână în bătătura mea”) aşa cum o păţesc destui dintre aceia care nu au încredere într-o minte de femeie.
. Când văd un lucru bun, mă bucur sincer că se mai poate şi la noi aşa ceva. De pildă, ideea asta de a introduce unele materii opţionale în programele şcolare, începând chiar din anul 2014-2015, mi se pare una lăudabilă, cu atât mai mult cu cât obiectele care ar urma să fie studiate de elevi, chiar din clasele mici, se numesc: arhitectură şi mediul construit, şah, teatru, educaţie prin film. De asemenea, elevii vor face mai multe ore de sport, de mişcare, ceea ce-i cât se poate de sănătos. Că prea se îngraşă lumea la noi din lipsă de educaţie, cât şi din cauza traiului prost, a sărăciei, s-o recunoaştem şi pe asta. Nu-i mai pun la socoteală pe bulimici, pe toţi stresaţii şi deprimaţii care înfulecă în lipsă de diverse lucruri, la modul compensatoriu. Revin şi întăresc ideea că opţionalele acestea (care cer atenţie din partea părinţilor, ca să-i îndrume pe copii spre ceea ce li se potriveşte) ar putea contribui la dezvoltarea sensibilităţii copiilor, la deschiderea şi formarea gustului pentru frumos. Ceea ce, cu siguranţă, îi va face nişte oameni mai buni, mai echilibraţi şi mai luminoşi.
