Mi-am petrecut weekend-ul trecut cu un fermecator domn centenar. Da, cred ca ati ghicit ca e vorba despre Neagu Djuvara. Iar petrecerea a însemnat lectura unei carti alerte, pline de spirit si de pretioase învataminte, „444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara”, un elegant volum (având si o bogata iconografie) aparut la Editura Humanitas.
Am parcurs cartea sarind de la o pagina la alta, de la un capitol la altul, atrasa de vreo tema, de vreun supratitlu, încât am avut senzatia ca valsam prin istorie. Si când spun asta ma gândesc la niste cuvinte ale lui Neagu Djuvara, care m-au miscat. Domnia sa regreta cel mai mult ca, la înaintata lui vârsta, nu mai poate dansa.
Cât de bine îl înteleg! Sa nu mai poti pluti în ritmul muzicii, sa nu te mai simti liber, usor, fericit, ce mare pierdere! Mai ales pentru un om care si-a pastrat obiceiurile, purtarile din tinerete, dupa cum marturiseste. Iar asta cred ca este un secret al longevitatii domniei sale. Pentru ca sunt oameni care îmbatrânesc de tineri, în timp ce altii ramân copilarosi.
Poate prea copilarosi, adauga, glumet, nonconformistul domn. Neagu Djuvara, care-si zice, tot cu un nedezmintit umor, si cu o doza de cochetarie masculina, Mos Neagu, si-a pastrat alura de old-boy, dezinvoltura, felul tineresc de a fi, prinzându-te în mrejele unei minunate seductii intelectuale. N-ai cum sa te plictisesti ascultându-l (când da interviuri) sau citindu-i cartile, pentru ca limbajul, expresiile folosite, darul de povestitor sunt absolut savuroase, de un firesc si de o caldura care te cuceresc neconditionat.
Colocvial, prietenos, fara fasoane savante, istoricul stie sa captiveze spunând unor lucruri pe nume, scotând la iveala multe adevaruri denaturate de-a lungul timpului, camuflate sub ideologii. Iar felul simplu si direct în care le spune, pe întelesul tuturor, uluitoarea franchete a formularilor sale au o extraordinara forta de convingere.
Aleg (desigur, nu întâmplator) niste citate ilustrative. „Mi se pare exclus ca aceasta comunitate de români din Basarabia sa ajunga un stat separat (de Europa), un stat de limba româna. Eu cred ca mâine, poimâne, în mod istoric fatal, se vor reatasa României. Sunt absolut convins, dar poate e o convingere nebuneasca a mea! Eu nu vad cum poate dainui în timp o mica republica de majoritate românesca dincolo de Prut. E aberant!” Cu siguranta, cei care i-au trimis carti de istorie domnului J. Pettit, ambasadorul american de la Chisinau, au pus în pachete si scrieri de-ale lui Neagu Djuvara.
În fine, as putea sa redau o multime de paragrafe extrem de expresive, memorabile, din paginile pe care le-am citit cu o mare placere. Dar voi încheia cu o încântatoare declaratie, care mi-a mers la inima. „Eu sunt foarte feminist”. Si, dupa ce afirma ca majoritatea tarilor care o duc bine sunt conduse de femei, ele, de multe ori, fiind mai rationale în politica, domnul Djuvara zice raspicat: „Întodeauna am crezut ca femeile au o forta care noua ne lipseste, o putere de a comunica dincolo de cuvinte, fara sa se împiedice de logica neputincioasa.
Anticii întelesesera acest lucru foarte bine din moment ce aveau ca oracole pitii si sibile.” Pai, cum sa nu te îndragostesti de un asemenea domn, de un astfel de personaj? Plin de eleganta, de farmec, de subtila malitie si de umor. Ca te-apuca râsul când îl auzi cum zice sugubat: „Am avut niste noroace!, vai, vai,, vai!” Noroc adevarat avem însa noi, fiindca suntem contemporani cu un spirit de elita, cu unul din ultimii nostri boieri adevarati, de vita veche, domneasca, Neagu Djuvara – un spectacol de formidabila inteligenta, „un fenomen cultural de unul singur”.
