Am fost vreme de 38 de ani (mult, prea mult, desigur) manager adjunct și manager al unor instituții școlare grozave. Vreme în care am cunoscut și foarte mulți inspectori școlari, directori, miniștri etc. Am fost tentat să realizez topuri, ierarhii ale acestora. Subiective, ce-i drept, dar ar conține și foarte mult adevăr. Încă nu m-a părăsit această tentație, însă, deocamdată, cred că unele dezvăluiri – care ar avea ca ,,vedete” mai ales incompetența, corupția, servilismul etc. – ar stârni reacții dăunătoare imaginii/ sănătății domeniului. Un domeniu căruia îi datorăm mult, dar de la care, prin excelență, toți avem mari așteptări.
Într-un asemenea top, inspectorul școlar general cel mai bun înainte de 1990 nu este cel din clasamentul celor mai mulți. În topul meu, acesta este ultimul clasat, căci a excelat printr-un servilism notoriu și printr-o competență profesională mimată jenant, fardată agresiv. Pentru topul de după 1990 am două propuneri pentru cel mai bun inspector școlar general și o sigură propunere pentru inspectorul școlar general adjunct cel mai performant. Titlul de cel mai slab inspector școlar general (incompetent, sfidător de lege și oameni, agresiv, veleitar) este adjudecat fără nicio concurență. Pentru directorii cei mai buni, propunerile mele nu vin întotdeauna din zona instituțiilor cu ștaif consacrat, deși există, neîndoielnic, aplauze grozave pentru acest segment managerial.
În ceea ce-i privește pe miniștrii Educației/ Învățământului, înainte de 1990 am avut unul singur care merită respect: Mircea Malița, cel care, în 2010, fără a-și revendica statut de disident, spunea: ,,Când am ajuns la învățământ, şi când am văzut câtă lume se ocupă de secții de la partid, ideologie… M-am speriat. Dar tot ce am putut să fac bun în sensul de modernizare, am făcut atunci. Limbi străine, informatică, management modern, recalificare.
Eu cred în autonomia puterilor, o autonomie precum cea de care m-am bucurat eu un an şi jumătate. După această perioadă am intrat ca vinovat pentru vătămarea ideologiei. Am intrat în zona de tir şi am ştiut că nu stau mult. Eu am încercat să depolitizez învățământul”. După 1990, aceeași jale cu politizarea discursului managerial. Poate că ministrul Andrei Marga a încercat să dezmorțească instituțional, mai ales prin liberalizarea manualelor, acest domeniu. La polul opus, fără concurență, se află, cot la cot cu Monica Anisie, actualul ministru: Sorin-Mihai Câmpeanu. În Six Nations, cunoscuta competiție de rugby, se acordă, pentru echipa cel mai slab clasată, trofeul Lingura de Lemn. La gala premiilor Oscar este acordată pentru ,,cei mai slabi/ proști actori, scenariști, compozitori, regizori și filme” (Wikipedia) Zmeura de Aur (o zmeură fixată pe un suport de plastic), trofeu care are valoarea de 4,89 de dolari. Ministrul Câmpeanu ar putea primi, pentru discursul său managerial din cele două mandate, asemenea premii. Am o mică îndoială: mă tem că valoarea acestora este prea mare. Pentru Zmeura de Aur, de pildă, o simplă zmeură putredă și fără suport ar fi mai nimerită.
Aud că ministrul Câmpeanu intenționează să gestioneze elaborarea unei noi legi pentru Învățământ. O lege necesară! Ați auzit, desigur, de interdicția pe care o stabilește uneori instanța, obligându-l pe potențialul agresor să păstreze o distanță minimă față de posibilele sale victime. Ministrului Câmpeanu ar trebui să-i fie stabilită de instanța noastră morală o distanță apreciabilă față de apropierea de un asemenea important proiect. Ar putea rezulta o lege și mai proastă, mai politizată, lipsită de cel mai elementar spirit al unei reforme autentice. Argumente pentru exigența acestei non-implicări sunt la tot pasul. Inclusiv în mass-media; partea care nu este bântuită de servilismul de partid. A-l lăsa pe actualul ministru să se apropie de acest proiect este ca și cum i-ai oferi, ca jucărie, unui prunc neșcolit nici de grădiniță, un brici foarte bine ascuțit.
