Bric-Brac: Unde sunt vremurile de altadata, spriturile si epigramele de la Pitpalac?

Ca sa vezi ce ce le trece prin cap unor prichindei! Ieri dimineata, la radio, la "Coltul copiilor", o mogaldeata a scos o perla delicioasa, cica ar vrea sa faca o scoala de pensionari, unde acestia sa învete sa traiasca. Dincolo de gluma, ceva-ceva aici tine si de o observatie realista si foarte amara. Poate ca baietelul respectiv a vazut în jur prea multe persoane varstnice mohorate, apasate de griji, si care au uitat sa se mai bucure de viata, sa zambeasca. Poate ca a auzit discutii despre viata grea a pensionarilor, s-a uitat la televizor si a vazut în ce situatii cumplite sunt pusi oamenii în varsta, cum se chinuie sa supravietuiasca. De fapt, sunt sigura ca asta s-a întamplat. si, dupa mintea lui naiva, în marea lui candoare, copilul s-o fi gandit ca acestia au uitat sa traiasca, pentru ca viata înseamna si bucurie, joc, placere, distractie. Desi, acum, în lume este la moda pesimismul. Spectrul crizei bantuie peste tot si baga frica în oameni. De unde sa mai gasesti energia sa te mai bucuri de ceva, cand toti vorbesc numai despre lipsuri, deficite, datorii? E timpul revoltelor, al indignarii, si nu al veseliei. Nu mai e loc de nicio farama de entuziasm într-o vreme cand miscarile populiste capata atata amploare si stirile proaste ne intra zilnic în case. Ce se întrevede nu e deloc roz, problemele se înmultesc, se agraveaza, nelinistea creste. Stirile negative, promovate cu insistenta în media, cu accent pe detalii, fac audienta cea mai mare. Tragediile sunt amplificate într-un mod indecent, sensurile sunt deturnate, montajele trucate, iar prezumtia de nevinovatie nici nu exista pentru multi dintre "profesionistii" care fac emisiuni orientate expres spre groasa mangaiere a gustului publicului pentru senzatiii tari, melodrama, irational, voyeurism. Desi, se mai întampla si niscaiva lucruri pozitive în lumea în care traim, acestea nu sunt luate în seama, pentru ca nu aduc rating. Iar eu apreciez oamenii care au ochi si urechi si pentru acestea. Si stiti de ce? Pentru ca am senzatia, de cate ori ma iau cu alte treburi si nu deschid televizorul, ca viata mea nu este chiar atat de rea, de insuportabila, cum încearca altii (analisti, politicieni, comentatori, formatori de opinie, jurnalisti naimiti etc.) sa ma faca sa cred. Remediile mi le gasesc singura, în mod natural. Si nu ma refer la cine stie ce leacuri, ci la cultivarea "viciului nepedepsit" al lecturii. Iata, de pilda, ce gasesc în noua carte a criticului Constantin Calin, "În jurul lui Bacovia" (Glose si jurnal): niste însemnari culese din presa vremii despre principalele distractii ale intelectualitatii urbei noastre din perioada interbelica. Acestea erau epigrama si spritul. Care se combinau fericit, evident. Cheflii se mobilizau rapid în atmosfera primitoare a unor carciumi locale, cum era "Pitpalac", facandu-i reclama si invocand argumente potrivite cu sezonul, ca acesta: Daca esti bolnav de gripa,/ Nu-i decat un singur leac:/ Faci un chef de-o ora-doua/ La bodega "Pitpalac". Iata si un alt îndemn, în aceeasi nota sprintara: De esti trist si amaraciunii/ Vrei cumva sa-i vii de hac: / O gustare minunata/ Si un sprit la "Pitpalac". Reteta nu e noua, si acum se duce lumea la crasme (si oamenii mari, lideri politici, s-au distrat, se distreaza, ca e firesc sa fie asa, si dictatorul Ceausescu petrecea, cu familia, cu acolitii, ca a fost, recent, o emisiune pe „ Realitatea” cu asta, iar domnul presedinte actual merge la "Ciresica", dar si-n alte locuri, unde canta, danseza, ciocneste un pahar), rau e ca nu mai sunt tihnitele vremuri din minunatul interbelic!
Carmen Mihalache