Bric-Brac: Ultimul cavaler

Intr-o seara de teatru mai putin obisnuita, asta se petrecea miercuri, au fost sarbatoriti câtiva actori, cu multi ani de activitate, aflati acum la pensie. Desi eu am crezut dintotdeauna ca, pentru un artist, un creator, în genere, notiunea de pensionare e ridicola, absurda, golita de sens. În fine, în seara cu pricina, s-au rostit foarte multe vorbe, ca la orice moment festiv. Prezentarile au fost facute de actualul director al teatrului, Adrian Gazdaru, în calitate de maestru de ceremonie, care l-a invitat apoi pe un alt director, dintr-o perioada anterioara, domnul Traian Valeriu, sa depene amintiri si sa vorbeasca despre Doina Iacob, Viorel Baltag, Florin Blanarescu. A venit rândul actorilor omagiati sa ne spuna câteva sensibile vorbe, sa ne recite, Viorel Baltag ne-a încântat si cu frumoasa lui voce, alegând o melodie de Florin Bogardo, foarte "teatrala". Marea surpriza a serii s-a numit Florin Piersic, si el, cândva, la începuturile carierei, actor pe scena bacauana. Navalnic, "fluvial", cum bine îl stim, popularul Margelatu a spus, în potop, vrute si nevrute, nu a ocolit nici chestii mai delicate sau chiar deochiate de-a dreptul, spre deliciul publicului, a luat peste picior autoritatile, s-a autopersiflat, dar a facut o mare reverenta în fata unui vechi prieten, Florin Blanarescu. De fapt, pentru el, în mod special, a venit la Bacau, pe o vreme deloc prielnica. Si a spus, printre multe altele, un lucru absolut memorabil despre prietenul sau, fost ofiter de cavalerie: "Florin este un om fara pauze". La fel de emotionante au fost cuvintele colonelului în rezerva Paul Valerian Timofte, adresate "confratelui", tot colonel, odinioara, devenit însa actor, unul de mare finete, farmec si eleganta de moda veche (dar autentica). "Ultimul cavaler", asa l-a numit el pe mereu tânarul Florin Blanarescu, a carui tinuta dreapta si distinctie impun si acum, când va împlini 90 de ani (pe 1 martie). Mi-a placut enorm expresia, m-a dus cu gândul la filme celebre, bineînteles, la "Ultimul împarat" si "Ultimul samurai". M-a cuprins un nor de melancolie, dar ea mi-a fost spulberata, la sfârsitul festivitatii (la care s-au înmânat premii, diplome, titluri, cadouri etc.), chiar de catre Florin Blanarescu. Plin de verva, gentil, ca întotdeauna, cu delicatetea lui unica, el mi-a facut, la modul tandru, amical, o multime de declaratii, ca de obicei, facând risipa de curtenie si de buna-dispozitie. Junele-prim a devenit demult senior, dar nu si-a pierdut încrederea în forta iubirii de a misca sori si stele. Si nu si-a pierdut deloc umorul, care, alaturi de o imensa bunatate si larghete a sufletului, o admirabila seninatate si un echilibru interior, a constituit adevarata si redutabila sa "arma". Cu eleganta de floretist al spiritului, Florin Blanarescu a învins întotdeauna tot ce ar fi putut atinge ideea si imaginea lui despre bine si frumos. La multi ani, cu dragoste, minunatule cavaler!
Carmen Mihalache