Bric-Brac: Tot patitu-i priceput?

Într-una din rubricile sale, în "Asterisc", din revista Familia, Gheorghe Grigurcu reproduce o zicere de-a lui Nichita Stanescu, absolut superba, slobozita, în felul sau unic, genial, drept consolare la plângerile câtorva confrati vizavi de comportamentul mitocanesc al unor demnitari comunisti: "Ei vor fi ministri toata viata, noi vom fi poeti toata moartea". Unii poetii din zilele noastre nu prea cocheteaza însa cu eternitatea. Ei vor sa fie publicati, cunoscuti aici si acum, si scot productie dupa productie, într-un adevarat iures. Vai de bietii critici literari, asaltati de autorii respectivi, care asteapta cronici, recenzii, evident, laudative. Pentru ca, altminteri, domniile lor, autorii, se supara, si asa ramân, suparati. Treaba lor, îmi spun, dar si mai bine ar fi daca s-ar supara pe ei însisi, daca ar avea un picut de spirit autocritic si ar întelege ca nu e deloc obligatoriu sa te apuci de scris, când esti mediocru sau submediocru, si n-ai de spus mare lucru. Versificatorii de duzina sunt si cei mai insistenti, trimitând spre redactii, cu o periodicitate demna de o cauza mai buna, noi si noi calupuri de „poezie”. Evident, indigesta. Asta în timp ce scriitorii cu adevarat buni sunt foarte exigenti cu ei însisi, selectând atent fragmente din creatia lor, grupajele care sa apara în reviste. Multi dintre ei au si calitatea modestiei, fata de veleitarii cu ifose. E de retinut, în acest sens, ceea ce a spus Ileana Malancioiu (foto – o poeta de prima marime si o constiinta, nu degeaba supranumita – Antigona a scrisului românesc) la Festivalul „Avangarda XXII” desfasurat la Bacau, în aceasta luna: „sa nu ne credem mai importanti decât suntem”. Se referea la scriitori, bineînteles.
Desigur, ar putea ricana niste cârcotasi, jocul cu modestia le convine celor realizati. Pe când neîmplinitilor, frustratilor, celor nerecunoscuti drept valori, ce sa le ramâna de facut decât zgomot, tapaj? Categoria aceasta de pescuitori în ape tulburi, de invidiosi, de indivizi cu ranchiune nu intra niciodata în criza, dimpotriva, sunt extrem de vocali si activi.
Apropo de criza, subiect de neocolit acum, gasesc undeva un lucru care-mi atrage imediat atentia: din ce este compus cuvântul criza în chineza. Aflu ca el se scrie prin doua litere, acestea desemnând doua realitati: pericol si oportunitate. Lucruri diferite? Nici vorba, pentru ca nu degeaba i s-a dus buhul întelepciunii chineze. Desi avem si noi vorba aceea cu tot raul spre bine, se pare ca nu prea tinem cont de ea si nu stim sa vedem lucrurile dialectic, în devenire. Normal ar fi ca, dintr-o încercare grea, sa iesim întariti, mai lucizi si mai responsabili. Ca tot patitu-i priceput, nu asa zice proverbul?
Dupa cum se vede însa treaba, lumea nu mai învata nimic, uita repede si repeta aceleasi greseli.
Carmen Mihalache