Bric-Brac: Terapie anti-aging

Toamna s-a instalat in drepturi intr-un mod foarte dur, e incruntata rau de tot, mohorata, zgribulita, deloc prietenoasa. Dar ea aduce si lucruri, intamplari frumoase, fiind sezonul deschiderii stagiunilor teatrale, muzicale, al festivalurilor de arta. Inceputul de stagiune m-a prins la Iasi, unde ma aflu la o manifestare internationala dedicata copiilor si celor tineri. Un eveniment la care spectatorii dau, pur si simplu, navala, sala Teatrului „Luceafarul” dovedindu-se neincapatoare, in ciuda celor 450 de locuri. Zilnic sunt cereri suplimentare de bilete, si intre randuri se mai plaseaza scaune pentru cei fara loc. Nici nu-ti vine sa crezi ca se petrece asa ceva in vremurile astea urate, amenintatoare. Scepticilor, care nu mai cred in nimic, le-ar prinde bine sa asiste la un astfel de asalt.
Vazand cat de mare este nevoia de frumos, de joc, de evadare din cotidian pe aripile imaginatiei, nu se poate sa nu incerci un sentiment terifiant. De incredere ca orice poate fi depasit prin vointa oamenilor, prin creativitate. Nu de alta, dar prea ne adancim in cultura spaimei. Ba vine incalzirea globala, cutremurul cel mare, foametea, iarna cea cumplita, explozii solare care pot praji toate retelele electrice, in fine, socuri in valuri pentru bietul muritor, lume nebuna, nebuna…Traim intr-o schizofrenie, intr-o isterie totala. De parca saracia nu era de ajuns.
In acest sir de pierderi succesive, aduse de criza, de austeritatea bugetara, cu dureroasele ei amputari, cel mai trist ar fi sa ne lasam prada si saraciei cu duhul. Din fericire, frumosii nebuni din lumea artistica nu se lasa invinsi. Ei continua sa ne ofere prilejuri de bucurie, sa ne descreteasca fruntile si sa ne readuca surasul pe fata. La festivalul de teatru la care sunt acum, se rade cu pofta, se participa insufletit la toate intamplarile de pe scena. Stiti ce spunea marele regizor Federico Fellini? Ca oamenii ar trebui sa-i sanctifice pe cei care i-au facut sa rada, nu sa planga. Teatrul de animatie, care se adreseaza de fapt tuturor varstelor, este ca un fel de terapie anti-aging. Ne impiedica sa imbatranim. Parintii si bunicii care ii insotesc pe copii in salile de spectacol au o alta expresie pe chip, una senina, deschisa. Se lasa contaminati de naivitatea, de bunatatea naturala a copiilor, de voiosia lor. Nu strica sa regasim copilul ramas ascuns in fiecare din noi, in strafundurile fiintei. Am putea astfel sa ne blindam interior cu provizii de prospetime sufleteasca. Sa mai flituim acreala si posomoreala.
Frecventarea lucrurilor frumoase, macar din cand in cand, are efecte antioxidante. Mai sterge ridurile, iti reda increderea ca viata poate sa devina mai buna si mai dreapta.
Carmen Mihalache