Bric-Brac: Specimene

Din ciclul „La noi ca la nimenea, si uite ce bine si frumos e la altii”, o sa ma urmareasca multa vreme o imagine difuzata la o emisiune tv. Era acolo o doamna in varsta de 80 de ani, miniona, imbracata si coafata cu bun-gust, cu o dantura impecabila, fardata discret, avand accesorii cochete la vestimentatie, care se prezentase la o emisiune de divertisment, ceva de gen karaoke. A cantat, cu o voce puternica, impresionanta, o celebra sansoneta a lui Edith Piaf. Care in engleza (pentru ca doamna era din Marea Britanie) suna „No regrets”. Alegere deloc intamplatoare si foarte elocventa. Intrebata ce-a mai facut in ultima vreme, cum isi petrece timpul etc., doamna a raspuns ca se distreaza cu prietenii, colindand cluburile, barurile. Carevasazica nu avea griji, nu o impovara nimic, si isi traia din plin viata ce-i mai ramasese. Ce sa mai spun de varstnicii din tarile meridionale, care au un chef de viata cat se poate de evident, din moment ce-i observi peste tot, la ore tarzii, prin restaurante, pe terase, discutand cu verva, amuzandu-se, dansand. Iar criza bantuie si pe acolo, dar nu calca in picioare dreptul oamenilor la un trai decent, in care e loc si pentru mici placeri, ceea ce este cat se poate de normal.
Pana acum se vorbea la noi despre doua categorii defavorizate, batranii si copiii. Acum s-a descoperit ca si tinerii o duc foarte rau, adultii la fel, viata buna fiind doar prin alte curti, mai mari si mai aratoase, ocupate de puternicii zilei, cei cu acces direct la resurse, contracte si alte daraveli.
Apropo de copii, care ar trebui de-acum sa se bucure de vacanta, de multa joaca, tocmai mi-a cazut in mana suplimentul „Dilematix”, unde scriu chiar cei mici, si am fost surprinsa de cateva lucruri. Pe langa povestile si visele lor, debordand de o sprintara imaginatie, in care le zboara mintea in fel si chip, alcatuind itinerarii de vacanta in alte lumi, am vazut si un alt gen de articole. Din care reiesea un
simt acut al realitatii, insotit de un spirit critic remarcabil.
Am citit, de pilda, un excelent reportaj (era semnat de o fata din clasa a VII-a) despre „Jungla din mall”. Autoarea descrie, la un mod ironic bine articulat, tipurile numite „pitipoanca”, „movie&food lovers”, „Black and White persons”, „cocalarii”, adica baietii de bani gata („cu un stil gayish, blugi skinny Calvin Klein si ochelari Mark Jacob) alungandu-le in ridicol si derizoriu. Interesant era ca isi punea o problema de substanta, dovedind o apreciabila maturitate de gandire. Ea zice in reportajul ei, istet la culme, ca e pacat ca am luat de la americani doar mall-urile, si ca ea a fost in excursii la Londra si in New-York, unde a vazut ca sunt sute de muzee, expozitii, spectacole si concerte etc. Iar intrebarea ei e urmatoarea: „Daca am preluat atatea chestii de la altii… de ce nu le-am luat si pe cele bune?” Chiar asa, de ce? Si cum se face oare ca la noi se tot inmultesc specimenele, in dauna oamenilor adevarati?
Carmen Mihalache