O frumoasa carte a tradus doamna profesoara Elena Bulai, “Nostalgia nu mai e ce-a fost”, aparuta recent la Editura Curtea veche, in seria “Femei celebre”. O traducere cursiva, limpede, eleganta, pastrand ideile, imaginile, emotia si verva unui text in care curg, ca apele unui fluviu, bogatele amintiri ale unei actrite franceze de exceptie, Simone Signoret. Devenita, la un moment dat, sotia lui Yves Montand, ea povesteste in volumul ei de memorii o multime de intamplari din spectaculoasa lor viata. Au avut amandoi mari cariere artistice, Simone Signoret fiind prima actrita franceza care a primit Premiul Oscar pentru rolul lui Alice din “Drumul spre inalta societate” si au avut o orientare politica de stanga, exprimandu-si net atitudinea, in diverse ocazii. Au facut chiar o vizita mult mediatizata, la Moscova, s-au aratat incantati de regimul comunist, zis “democratic”, chiar daca, in timp, si-au dat sema de eroarea lor, mai ales dupa tragicele evenimente din Ungaria, din anul 1956. Dincolo de orbirea lor stangista, au fost niste mari artisti, fermecatori ca oameni, generosi, altruisti. Iar Simone are un farmec unic si un umor nebun cand evoca diferite evenimente importante si cand face portretul unor personalitati celebre cunoscute in peregrinarile lor prin lume. La Moscova, de pilda, a petrecut cu Montand un revelion la Kremlin. Si Simone relateaza cum, la miezul noptii, si-a sarutat, pe intuneric sotul, simtind apoi cum o mana i s-a asezat pe umar. Lumina aprinzandu-se in acel moment, l-a vazut pe proprietarul mainii, nimeni altul decat Nikita Hrusciov. Care s-a ridicat de pe scaun si a sarutat-o apasat pe gura in fata celor 2990 de invitati. Apoi, pe la trei dimineata, Hrusciov si un alt demnitar de rang foarte inalt s-au pus pe dans. “Bateau din picior si se lasau pe vine, ca niste tarani tineri din Ukraina. Un cerc de ambasadori din lumea occidentala, bateau ritmic din palme, ca in Seherezada, ca sa-i incurajeze”. Nostim, nu? Cand te gandesti de ce erau in stare astfel de oameni in alte imprejurari, te apuca fiorii. Ca un contrapunct ironic la aceasta scena hazoasa si frusta, Simone povesteste o alta noapte de Anul Nou, de la Hollywood, de data aceasta, cand cine credeti ca i-a cerut voie lui Montand sa danseze cu sotia sa, cerandu-si scuze, in acelasi timp, pentru ca schiopata putin? Nimeni altul decat Gary Cooper.Cata delicatete la superbul actor! Iar Simone isi aminteste cu mari delicii cum a petrecut primele minute ale anului 1960 “in bratele foarte caste ale celui mai frumos barbat din lume”. Unele dintre cele mai captivante pagini ale memoriilor actritei sunt cele despre experienta de pe platourile americane si prietenia cu Marilyn Monroe. Sa vedeti cu cata inteligenta, intelegere superioara si umor chiar, traverseaza o femeie si jumatate, cum s-a dovedit a fi Simone, o perioada neagra din viata ei. Cand toata lumea o compatimea pentru aventura lui Yves Montand cu diva blonda de la Hollywood. Dar despre asta, data viitoare.
Carmen Mihalache