Bric-Brac: Refresh

Corupti au fost, corupti sunt inca, si-or fi cat neamul omenesc (si romanesc, evident), uite-asa am tot putea canta cat ne tine gura. Daca nu vine cineva important si zice sec: “ciocu mic”. Oricum, degeaba ne-am raci gura, pentru ca lucrurile nu se schimba. Suntem din nou in atentia Comisiei Europene care semnaleaza lipsa de rezultate in actiunea de combatere a coruptiei. Actiune care, ni se spune ferm, ar trebui sa fie “prioritate nationala”. Nefiind astfel, ramanem sub monitorizare. Si cica-i mai bine asa, dupa cum declara Monica Macovei, europarlamentar si fost ministru al Justitiei, domnia sa cunoscand din interior sistemul. Astfel ca-si poate permite sa spuna cu un ton categoric: “justitia nu merge”. Imparatul e gol, asadar, o stim dintr-un basm, dar unde-i sunt hainele, de ce nu le are? De ce nu putem trai in siguranta, stiind ca exista o dreapta cumpana? De ce nu avem liniste si nu ne simtim sub protectia unor legi bine intocmite si respectate in litera si spiritul lor? Pentru ca orice om cinstit asta-si doreste. Pe simplii cetateni ii deranjeaza insa, in primul rand, lucrurile care-i vizeaza in chip nemijlocit. Adica ei ar vrea sa poata circula fara teama pe strazi, sa nu fie victima furturilor, a inselaciunilor, a violentei. Coruptia de la nivel inalt e prea departe de omul simplu. La ea au acces numai persoanele sus-puse. In ceea ce ne priveste pe noi, oamenii obisnuiti, cred ca o alta problema ar trebui sa ne preocupe. Si anume, felul nostru personal de a ne raporta la ce e legal si ce nu este, la ce e bine si ce e rau. La atitudinea noastra vizavi de tot ce ne inconjoara. Cati dintre noi isi mai amintesc expresia “asa ceva nu se face”, care functiona ca un cod moral asumat launtric? Si aplicat in consecinta. Nu cumva am devenit lasatori, indiferenti, exagerat de permisivi, inchizand ochii la multe nereguli constatate pe propria piele? Din oboseala, din lehamite si neincredere ca se mai poate face totusi ceva, ca raul poate fi starpit, am ajuns sa ne retragem intr-un soi de carapace, vrand sa ne crutam nervii, sanatatea si asa precara, mereu amenintata de stresul in care traim. Sunt atatea lucruri incorecte, atatea smecherii, matrapzlacuri ce se petrec si cu ingaduinta noastra, intr-un soi de complicitate. Atitudinea civica este o raritate la noi, asa cum este si simtul comunitar. Ce nu ne atinge direct, nu ne intereseaza, indeobste, ne descurcam noi, cumva. Desi acest comportament este daunator si ne afecteaza modul de trai, ne complacem in lancezeala vesnicului lasa-ma sa te las, impamantenit la noi. Nu ne-ar strica o primenire a felului de a vedea si a gandi lucrurile. Si un refresh, o reimprospatare a vechilor precepte morale, incepand cu “asa ceva nu se face”, pentru ca nu tot ce este omenesc incape in legi si norme.
Carmen Mihalache