Bric-Brac: Pentru o re-vrajire a lumii

Ar fi bine de spus, si de repetat, ca nicio institutie de cultura nu se poate descurca fara bani primiti si din alte surse decat cele bugetare. Bani din exterior, adica, de la diferiti mecena, pentru ca o cultura ambitioasa, profesionista, de valoare, nu are cum sa se autofinanteze, asta ar fi o iluzie. Dar, din nefericire, mecenatul privat la noi este ceva care nu prea merge, e pasare rara. De ce? Simplu, pentru ca ne-ar mai trebui ceva sute de ani, vreo doua macar de capitalism înfloritor, ca genul acesta de sustinere a actului de cultura, a artelor, sa functioneze în chip real. Dintr-un film mai vechi al lui Godard, numit "Dispretul", am retinut urmatoarea secventa: la o serata, un actor intra în vorba cu producatorul filmului în care a jucat, iar acesta îi spune: "Cand aud cuvantul cultura, scot cecul". Mi s-a parut fantastic, de-a dreptul. Si m-am gandit la cate umilinte suntem noi supusi, cand merem cu "cersitul" pe la diverse usi, ca sa obtinem bani pentru vreun proiect cultural. Tipul acela de magnat generos este ceva de-a dreptul exotic pe la noi prin batatura. Astfel ca singura solutie viabila, în momentul în care suntem, ramane sustinerea culturii din partea statului. Dar cultura nu este o prioritate, si în toate discutiile pe care le aud, în toate declaratiile politicienilor, nici nu se pomeneste despre cultura. Se vorbeste despre sanatate, învatamant, ceea ce nu e rau, pentru ca sunt sectoare ale vietii sociale extrem de importante, si aflate mereu în suferinta cu banii. Subfinantarea acestor domenii de activitate a devenit cronica, o boala urata, cu consecinte dezastruoase. În ceea ce priveste cultura, întrebarea ar fi urmatoarea: este ea o necesitate pentru oameni? Sigur, as putea sa dau un superb citat din eseistul spaniol Ortega y Gasset, care afirma: asa cum cultura e vitala, si viata ar trebui sa devina culta. Lucru de poveste, ce mai! Realitatea ne arata ca sunt foarte putini oameni constienti de rolul culturii, mai cu seama în noul tip de societate atomizata, fragmentata. Nevoia de cultura s-ar traduce prin faptul ca ea ajuta considerabil la construirea unei comunitati civice, a unui spatiu simbolic comun. Dar ce se poarta acum e altceva, si anume cultura de masa, de tip tabloid, senzationalul, facilul, divertismentul, lucruri care permit evadarea din viata, iluziile ieftine. Partea critica a oricarei culturi înalte, autentice, valorizatoare, pare a nu mai interesa pe nimeni, si a ajuns sa fie marginalizata, pentru ca deranjeaza spunand adevaruri. Iar lumea vrea distractie, cu orice pret, nu bataie de cap. Vremea personalitatilor polarizante, a directorilor de constiinta a trecut, locul lor este luat de intelectualii mediatici, de vedete, iar criteriile estetice au picat în dizgratie. Acum e posibil orice, totul intra, de-valma, în aceeasi oala. Iar ideea de scriitor nu mai are prestigiul si aura de mister din jurul existentei sale pe care, altadata, le avea. Ne-ar trebui pentru asta, si pentru multe altele, o re-vrajire a lumii. Ceea ce chiar ar fi frumos!
Carmen Mihalache