Monitori ai derizoriului, gasim foarte rar timp de a ne ocupa de lucrurile cu adevarat importante. Apucaturile tipic nationale sunt cele ombilical legate de lehamite, istericale de moment ("voi scandal cu orice pret", recunoasteti expresia caragialeasca), confuzii, bazdac, lamentare continua. Ne tot vaicarim, nu mai credem in nimic, nu mai avem realitati sufletesti autentice, ierarhie a valorilor, mimand doar o multime de lucruri. Ne facem ca facem, avem, de pilda, un fel de cultura de parastas, comemoram, incropim niste manifestari, ca sa bifam activitati (in restul timpului, baltind, pur si simplu, ca sa treaca vremea), unele dintre ele fiind complet ridicole. Am auzit, parexamplu, ca niste consilieri, de pe la Mehedinti, au avut ei o idee, "nemaipomenita" (puerila, in fond, caraghioasa) in care au hotarat ca, intr-o sedinta, de ziua lui Eminescu, poetul national (asa a ramas sintagma lui Calinescu), sa recite cate o stofa din poezia acestuia. Serbare scolara, in toata regula, ce sa mai zicem, macar stagiu de gimnaziu sa fie atins, ca, in rest, Dumnezeu cu mila. Pe vremuri, apropo de cultura generala si de ceea ce se invata in scoala, "nu se exista" sa gasesti absolventi, chiar de opt clase, care sa nu reproduca niscaiva versuri din Eminescu. Nu se poate invatatura fara memorizare, carevasazica, e cum nu se poate mai bine, e modern, actual, sa se puna accentul pe creativitate, dar asta nu vine din nimic. E musai sa ai o baza, sa citesti, sa ai repere, modele, dascali buni, mentori, directori de constiinta (mai mult si mai pretentios spus, dar cu temei), ca sa-ti iei usor zborul si sa devii un individ cu personalitate. Bine, dar sa ajungem, la subiect. Avem, incepand din acest an, "Ziua Nationala a Culturii" (nimic rau in asta, cine zice altminteri, in multe tari din Uniunea Europeana se sarbatoreste o astfel de data) care s-a decis sa fie 15 ianuarie, cand s-a nascut Mihai Eminescu. Ce facem, insa, pe termen lung, in afara de cateva festivisme? Avem, intr-adevar, grija, preocupare, protectie pentru cultura nationala, stiind ca ea este cea mai buna investitie pe termen lung, singura care inseamna pastrarea identitatii nationale, a spiritului neamului romanesc? Ma indoiesc de acest lucru, vazand noile "politici si strategii culturale" (inexistente, in fapt, declamate, doar), ca sa nu mai amintesc de bugetul absolut penibil alocat sferei specifice de activitate. Ca sa va dumiresc de umilinta continua a "creatorilor de valori spirituale" (acum, n-am ce face, folosesc si eu un fel de limbaj de lemn, ca sa o iau mai pe scurt), redau cateva randuri dintr-o scrisoare (din 1884) adresata de Eminescu lui Iosif Vulcan, directorul revistei Familia (din Oradea), in care acesta multumea pentru onorariul trimis, "primul pentru lucrari literare pe care l-am primit vre-odat-n viata". El mai amintea in acea epistola depre "demagogia in politica si literatura" care domneste in Romania, unde "omul onest ramane necunoscut in viata publica", si " talentul adevarat e inecat de buruiana cea rea a mediocritatilor, a acelei scoli care crede a putea inlocui talentul prin impertinenta si prin admiratie reciproca". Credeti ca s-a schimbat ceva? Nu cumva buruiana e tot mai mare si tupeul, marketingul (afacerea, publicitatea, confreriile si grupurile de interes, etc.) fac legea in continuare?
Carmen Mihalache