Bric Brac: O fi lumea imperfecta, da la noi e prea de tot

Sunt de cateva zile la Buzau, la Gala Vedetelor. A fost o vreme mohorata, ploioasa, cu un vant taios, de noiembrie. Meteorologii spun ca de vina e norul acela de cenusa vulcanica din Islanda. Iar un gust de cenusa am avut in toata saptamana asta. Nu m-am mai bucurat pe deplin, ca in alte dati, la un festival de teatru. Desi am vazut spectacole bune, interesante, si un public iubitor, dornic de teatru. Orele de teatru erau ca o bresa in timp ca o evaziune, pentru ca in rest eram cu ochii la televizor si in ziare sau vorbeam cu colegii despre starea noastra actuala atat de precara, de ingrijoratoare. Incercam sa nu ne abandonam unui sentiment de disperate si sa gasim in noi puncte de reazem.
Si ne-a ajutat, in cele din urma, tot teatrul. Miercuri eu am ramas in camera de hotel sa urmaresc mitingul si comentariile reporterilor de la fata locului. M-au urmarit mai ales, figurile oamenilor in varsta, a pensionarilor necajiti care se adunasera acolo, in piata.
Cata disperare si neputinta era intiparita in trasaturile fetelor lor marcate de timp! Iar seara, la teatru, am vazut,, parca in prelungirea zilei, o piesa celebra a lui Samuel Beckett, „Sfarsit de partida”.
Cu actori mari de la Teatrul Bulandra, Irina Petrescu, Ion Besoiu, Razvan Vasilescu, Mihai Constantiniu, reuniti sub bagheta regizorala a lui Alexandru Tocilescu.
Un spectacol despre batranete, decretitudine, infirmitate, desperare si singuratate. Cu doi batrani, parintii lui Hamm, care isi duc traiul ce le-a mai ramas in doua pubele. Si totusi, pentru cei care stiu teatrul lui Beckett, in sensul profund al literei sale, in tesatura textului, se gasea o minunata lectie de demnitate. In ciuda degradarii exterioare sau chiar in pofida acesteia, omul, ne transmite dramaturgul irlandez, trebuie sa-si infrunte destinul potrivnic si sa-si traiasca viata cu demnitate.
Atata vrem si noi. Sa putem duce o viata normala, decenta, fara spaime. De foame, de frig, de saracie. Care, toate dezumanizeaza, il coboara si il umilesc pe om. In piesa lui Beckett, personajul principal spune un banc. E vorba in el despre un lord care se duce la un croitor ca sa-i faca o pereche de pantaloni. Si prima oara, croitorul ii spune ca nu i-a iesit bine turul, a doua oara slitul, spoi mansetele, si-l tot amana, pretextand ca mai are de lucru. La care, lordul se infurie si-i zice cum Dumnezeu a facut toata lumea in sase zile. Da, dar nu vezi ce lume!, i-o intoarse croitorul, pe cand eu am facut o strasnica pereche de pantaloni! Ei da, ca lumea-i imperfecta, chiar daca e lucrare divina, nu-i o noutate. Dar si atat de stricta, de corupta, de plina de inselaciune, lacomie si hotie ca la noi, mai rar! De douazeci de ani, unii au trait, s-au indestulat furand, ca-n pampas, fara sa dea socoteala nimanui. In timp ce oamenii onesti se tot adanceau in nevoi, in saracie. De aceea acum s-au trezit, in sfarsit, si isi cer dreptul lor la o viata demna.
Carmen Mihalache