Bric-Brac: Ironie peste pupaza

Mai am cateva zile de concediu si practic un soi de autoprotectie impotriva a tot ceea ce ar putea sa-mi strice cheful de a ma simti bine cu tot dinadinsul. Ma uit doar fugitiv la televiziuni, zapand in ritm foarte dinamic, si nu ma opresc decat la ce ma poate destinde si chiar amuza. Oricum, meseria mea presupune un grad ridicat de curiozitate (calitatea asta nu intra in vacanta), vrei mereu, ca jurnalist, sa fii la curent cu noutatile, sa afli, sa stii, sa comentezi, etc., dar asta nu inseamna sa te si transformi intr-un fel de animal de prada, incapatanandu-te de a folosi doar informatia negativa, catastrofica. Ca sa-i bagi pe bietii oamenii in sperieti de-a binelea. Eu una votez cu ziaristii echilibrati, decenti, inzestrati cu bun-simt, care mai vor sa si indrepte, pe ici, pe colo, niscaiva mentalitati depasite, atitudini deviante, pentru ca nu-i adevarat ca numai senzationalul si vulgaritatea fac rating. Desi, o spun cu amaraciune, la noi, mitocania a ajuns o profesie, iti sare-n ochi unde nici nu te astepti. Mai ales de “pe sticla”, unde niste moderatori de emisiuni sar pur si simplu la om, nu alta, asa-s de agresivi. Se vede clar ca au pierdut pe drum sensul originar al cuvantului moderator, unii dintre ei devenind de-a dreptul instigatori. Desi, daca ar avea un pic de spirit, ar putea fi doar ironici si astfel ar conduce mai inteligent, mai detasat, dezbaterile, punand in valoare si niste idei, cat de cat. Ca sa te mai lumineze si pe tine, individ obisnuit, sa-ti dea ceva de rumegat in minte si nu sa-ti ridice doar sangele la cap de furie si neputinta. Ei, dar de aia n-are ursul coada, si nu toti cei care se declara realizatori, autori, creatori, carevasazica, sunt si autentici. In toate domeniile, cei cu talent adevarat sunt foarte putini, asta-i marfa rara, nu se gaseste pe toate drumurile. Intr-o posibila definitie a talentului (nimeni nu stie exact “formula”, e si o doza de mister in zona aceea) intra si spontaneitatea, puterea de a improviza pe loc, inventivitatea, spiritul de observatie care surprinde un adevar valabil pentru multi oameni. Cine a ascultat cantecelul satiric al celor de la “Taxi”, o compozitie ad-hoc a lui Dan Teodorescu, intitulata “Ba, treci la coada!”, o sa inteleaga lesne cat de convingatori, de expresivi sunt artistii, cat de inspirat pot ei sa-si exprime revolta in fata unor realitati aberante. Raspunsul lor din calea-afara de ironic la “testul cozii” (ba artistule, ba creatorule, treci la coada…) e o proba ca inca nu-i totul pierdut. Cata vreme exista reactii de acest tip, inteligente, creative, proba vitalitatii e facuta. Iar cativa ministeriabili, dar si intreaga guvernare actuala, de fapt, au parte de ceea ce merita, reducerea la absurd.
Carmen Mihalache