Bric-Brac: Invitatie la hipnoza

Ce ti-e si cu societatea asta de tip "vitrina" în care ne ducem traiul! Imensa acumulare de spectacole te transforma într-un soi de martor care-si poate oferi satisfactii compensatorii, dupa cum sustin teoreticienii ideii de "piata spectaculara". Adica stai frumusel pe canapea sau într-un fotoliu, te uiti la fel de fel de emisiuni si-ti imaginezi ce vrei, eliberandu-te de refulari. Publicul larg are astfel prilejul de a "trai prin procura" cu ochii tinta în televizor, care a devenit "expresia contemporana a mitului". Numai ca, aceasta excesiva comercializare a imaginii e a naibii de daunatoare în fapt, pentru ca flateaza prostul gust si preamareste principiul placerii, al divertismentului, adormind spiritul critic. Or, în lipsa acestuia, totul este posibil, omul-masa nu gandeste, el e doar un receptor inert. Asa încat, ceea ce spunea Umberto Eco acum vreo patru decenii, mi se pare de o actualitate "fierbinte", un avertisment serios, peste care nu putem trece indiferenti: "O societate democratica se va salva numai daca va face din limbajul imaginii o provocare la reflectia critica, nu o invitatie la hipnoza". Asta ar presupune o actiune continua, ferm sustinuta de "alfabetizare a publicului", or numai acest lucru nu se întampla în zilele noastre. Dimpotriva, publicul este tembelizat în mod voit, cu premeditare, infantilizat, punandu-i-se pe tava opinii gata fabricate (emise de pareristii abonati pe la diverse posturi de televiziune), oferindu-i-se puhoi de subproductii media, de însailari soporifice. Si uite-asa se instaureaza "traitul prin delegare" si prin evaziune, escapism, fantasmele luand locul realului. Degeaba ne pun în garda sociologii asupra puterii despotice a imaginii, a spectacolului si a exceselor mediatice, pentru ca ne lasam dusi de val si nu putem renunta usor la obiceiurile de privitori pasivi, stare în care ne-am instalat confortabil. Ne-am obisnuit sa auzim atat de multe lucruri tampite, ca nici nu mai reactionam. Ca un politist poate spune pe micul ecran: „am retinut un barbat de sex masculin”, nu ne mira, urmasii fostilor militieni fiind mereu în top-urile de perle, dar cand un moderator de televiziune cu pretentii (si cu filologia la baza, dupa cate am auzit), de la Antena 3, scapa niste formulari de genul: „suficient de amplu, suficient de succint”, te apuca durerea de cap, mai ales cand stii cati bani castiga ipochimenul ca sa tortureze astfel limba romana. Din ce în ce mai mult sunt convinsa de faptul ca privitul la televizor e ca o invitatie la hipnoza, dar, si îmi fac aici mea culpa, recunosc ca nu am înca vointa de a renunta total la obiceiul dobandit. Invidiindu-i sincer pe cei care reusesc cumva sa o faca.
Carmen Mihalache