Bric-Brac: Iesirea din infern

De regula, cartile de memorii si jurnalele trebuie citite cu un anume grad de circumspectie. Pentru ca autorii n-au cum sa fie altfel decat subiectivi si tentati sa foloseasca diferite masti, deghizamente, chiar daca pretind ca scriu in numele adevarului. Sunt apoi inclinati sa fie ingaduitori cu sine (ceea ce e perfect omenesc si verosimil) si sa arunce totul pe seama dusmanilor sau adversitatilor sortii. Sinceritatea pe care pretind ca o au poate fi pusa deci oricand sub semnul indoielii. Si totusi sunt jurnale care nu sufera de aceste neajunsuri, de mistificari si de narcisism, fiind concepute de autorii lor intr-un scop mai curand terapeutic, pe langa cel de marturie implicita (despre o epoca si oamenii ei, despre laboratorul propriu de creatie, etc). Un astfel de jurnal a publicat, recent, Constanta Buzea, cunoscuta poeta (de mare valoare) si fosta sotie a lui Adrian Paunescu. Nu intamplator am specificat conditia ei de fosta partenera de viata a unui scriitor care a facut multe valuri, surprinzand adesea prin cinismul lui brutal. Pentru ca in paginile ei de jurnal, tocmai asta face Constanta Buzea, descrie infernul casniciei cu un individ de un grobianism naucitor. In timp ce barbatul avid de celebritate (in stare de orice compromis moral pentru a obtine recunoasteri oficiale, privilegii si onoruri) traieste totul cu o uriasa lacomie vitala, sotia lui, fire tacuta, rezervata, observa, analizeaza, dar mai ales, sufera. Este incredibil ce calvar a traversat aceasta femeie delicata, de o sensibilitate aparte, inzestrata din plin cu talent literar, dar si cu cel matern, pentru ca a fost o mama desavarsita, care s-a sacrificat pentru cei doi copii ai sai. Numai dragostea nesfarsita pentru ei a sustinut-o in toiul chinurilor domestice, inumane de-a dreptul, la care era supusa. Sunt scene in cartea intitulata “Crestetul ghetarului. Jurnal 1969-1971” (Editura Humanitas) care starnesc oroare prin cruzimea lor. Pentru ca e aproape incredibila gramada de josnicie si mizerie stransa intr-un singur om, numit Adrian Paunescu, asa cum apare el in urma lecturii jurnalului. Egocentric, imoral (la putin timp dupa ce sotia sa a nascut, acelasi lucru il face si amanta), sadic, meschin, de un egoism atroce, agitat incontinuu, violent, facand rispita de urlete, in fine, cu un comportament incalificabil de bruta incapabila sa ofere iubire, tandrete, intelegere umana. Iata un strasnic portret de poet! De-ti vine sa-ti iei campii, sa nu mai auzi in veci de un astfel de specimen. Si totusi, Constanta Buzea l-a iubit pe acest om, l-a admirat pentru talentul si energia lui debordanta, l-a servit si l-a ajutat, in cariera si in viata, cu devotiune. In ciuda infernului trait, poeta are puterea sa vada si partile de lumina, dar mai ales, are forta de a se salva prin literatura. Cea atat de umilita altadata, si-a luat o extraordinara revansa, in disputa scriitoriceasca dintre cei doi fosti soti, ea fiind invingatoarea. Ultimele ei volume de poezie sunt mari izbanzi, iar “Crestetul ghetarului” e considerata cartea anului 2009 de catre cei mai buni critici literari. Ar fi pacat sa n-o cititi.
Carmen Mihalache