A fost o vreme urata, apasatoare, ploioasa, de parca era desprinsa din poezia lui Bacovia. Se parea ca asculti pustiul si gandul zbura spre locuintele lacustre. Mie mi-a sarit insa in minte si un scurt poem bacovian cu tenta sociala, in care versurile suna cam asa, citez aproximativ, din memorie si le insir "prozaic": eu sunt un monstru printre voi, urzind un dor de vremuri noi, si-n lumea asta abia incap, dar am sa dau curand la cap. Ei, cam asa se-ntampla si acum, cand multi sunt aceia care nu-si mai gasesc locul intr-o lume tot mai straina si ostila. Si chiar daca nu sunt monstri (in poezie era o figura de stil), si-ar dori, oricum, vremuri noi, si nu s-ar da in laturi pentru asta sa dea unora la cap, vinovatilor pentru dezastrul in care am ajuns. Ceea ce n-ar fi bine, fiindca violenta naste violenta. Dar vinovatii trebuie identificati si trebuie sa plateasca. Numai ca asta e teribil de greu la noi. Toti arunca pisica moarta in ograda celuilalt si arata cu degetul in alta parte. Desi noi avem un proverb foarte graitor despre cainele care moare de drum lung si prostul de grija altuia. Se vede insa ca oamenii nostri politici nu se pricep la paremiologie. Dar oare la ce se pricep? In mod cert, la bolmojirea lucrurilor si la adancirea starii de haos. Cand ii vezi si ii auzi, ai senzatia ca asisti la joaca unor copii debili mintali, care tot striga "ba tu, ba voi!" si chestia asta cu asumarea raspunderii (vai ce grav, ce serios suna!, realitatea fiind alta, in fapt) e tot o gogorita. Pentru ca niciuna dintre masurile preconizate de actualul guvern nu dovedeste minimum de simt de raspundere vizavi de soarta oamenilor si a tarii. Jaful si abuzurile continua, risipa banilor publici fiind joaca preferata a unora dintre cei care au in mana painea si cutitul. Auzim de salarii aberante, de femei de serviciu si soferi platiti regeste fata de oamenii care si-au ros ani de zile coatele pe bancile unor scoli inalte si au profesii de mare importanta sociala. Nu am nimic, Doamne fereste, cu meseriile respective, dimpotriva, ii respect pe toti cei care muncesc in mod cinstit pentru a-si cistiga traiul. Dar niste criterii logice de repartizare a veniturilor trebuie sa existe, totusi! Iti mai ajung apoi la urechi stiri despre sume fabuloase aruncate pe apa sambetei pentru niste investitii aiuristice, te stai si te crucesti (ca tot incearca unii alesi „sa se puna bine” cu Dumnezeu, alocand fonduri insemnate pentru lacase de cult, pictura bisericeasca, etc.- iarta-i Doamne, pentru ipocrizie!) intrebandu-te cum de sunt posibile asemenea aberatii cand tara arde. Sunt mult prea multe anomalii in Romania. Si ele ne imbolnavesc pe toti, ne alunga orice chef de viata. Desi viata e tot ce ne mai apartine, singurul nostru drept inalienabil, ca altele ne sunt mereu luate cu japca. Furate, de fapt, la modul cel mai dureros, ca intr-o operatie fara anestezie.
Carmen Mihalache