Bric-Brac: Din partea inimii

Ieri am venit acasa incarcata de iasomie. Am trecut prin piata sa-mi iau niste capsune de Satu Mare si o bucata de cas (asa imi manifest eu solidaritatea, cumparand produse romanesti) si am vazut o batranica de care mi s-a facut mila. Avea un brat mare de flori si te ruga insistent sa iei cateva, aratandu-ti cat de bogate a facut buchetele si imbiindu-le sa le mirosi. I-am dat cat mi-a cerut, nu m-am tocmit deloc. Oare la iarna ce va mai vinde, ma intrebam. Acum mai sunt flori, se mai incropeste o legaturica de verdeata, dar astea se vor termina. Ca vara nu-i ca iarna, nu-i asa? La iarna nu stiu cum vor rezista sarmanii nostri batrani de care te izbesti peste tot si ai caror ochi poarta in ei atata tristete, ca te cutremuri. Nu ai cum sa ramai insensibil, indiferent la privelistea asta. La ce lipsuri, umilinta si chinuri le este supusa batranetea, de care nu scapa nimeni, de altfel! si in coltul strazii mele e un batran in baston care se tot invarteste pe langa treptele unei cofetarii, mai scoate o gramajoara de fructe la vanzare, niscaiva floricele, mai cara niste ambalaje, ca sa castige si el cativa banuti. Are o disperare muta in ochi, nu intinde mana sa ceara, isi cauta mereu de treaba, dar il simti cat e de ratacit in lumea asta tot mai urata si ticalosita. Si cred ca nu intamplator, tot zilele acestea, cand se iau hotarari de o duritate si un cinism atroce, mi-a cazut sub ochi un fragment din romanul “Nu exista tara pentru batrani” de Cormac McCarthy, publicat intr-o revista literara. O carte rascolitoare (a fost si ecranizata, in 2005, de fratii Coen, intr-un film de Oscar), cu adevaruri crude, in care oamenii traiesc intr-o infricosatoare lume de granita, dominata de un rau straniu, si mor violent. Dupa jaful banilor publici, tolerat de autoritati, acum s-a trecut la masuri care pun in pericol existenta unor largi categorii de oameni, si asa defavorizati de un sistem inechitabil, haotic, preferential, discretionar (avem cel mai inegal sistem de distributie a veniturilor din Europa). Si suntem avertizati ca pot urma masuri mult mai radicale. Ce poate fi mai radical decat a fi sau a nu fi? Aceasta-i intrebarea. Cum Dumnezeu, in aceste conditii, se mai poate vorbi despre “protejarea resursei umane”? si cum se mai poate sa apari in fata oamenilor, “sa zambesti” (cu zambre) si sa afirmi ca nu ai nimic de pierdut? Nu-mi place populismul ieftin, propagandistic, mintea mea gandeste in termeni liberali, dar din partea inimii, orientarea mea e de stanga. Sunt pentru protectie sociala si pentru un trai decent, omenesc, al tuturor cetatenilor unei tari cu pretentii de civilizatie si europenism. Nu numai “cancerul bugetar” are nevoie la noi de tratamente aplicate urgent, ci si cinismul nemasurat al celor care sacrifica, in primul rand, pe cei slabi si neajutorati.
Carmen Mihalache