Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegătorii britanici au votat în favoarea Brexit-ului. Rata de participare la vot a fost de 72,2%. Numărul votanților care s-au pronunțat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se ridică la 17.410.742 milioane.
Drepturile românilor din Marea Britanie trebuie apărate
Europarlamentarul Victor Negrescu se declară profund îngrijorat de soarta românilor din Marea Britanie și cere apărarea drepturilor acestora la muncă și beneficii sociale, în contextul deciziei acestui stat de a ieși din Uniunea Europeană, evidențiată de rezultatul referendumului pentru Brexit.
„Sunt dezamăgit și profund îngrijorat de decizia luată de Marea Britanie în urma referendumului pentru Brexit, care nu are legătură cu Uniunea Europeană, ci este rezultatul unei politici populiste din partea lui David Cameron. Populismul a creat numai dezastre în trecut și va crea și acum, dar pentru viitor avem o singură direcție posibilă: mai multă integrare și o democratizare a Europei cu estul Europei în prim plan”, susține europarlamentarul, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.Totodată, europarlamentarul PSD consideră că Brexit-ul va schimba iremediabil balanța puterilor în Uniunea Europeană. „Este timpul ca Estul Europei și mai ales România să preia un rol de leadership în consolidarea UE și deschiderea sa către cetățeni. O prioritate pentru noi ca țară este să luptăm pentru viziunea noastră privind politica Europei, precum dreptul la mobilitatea forței de muncă, politica de coeziune sau apărarea frontierelor de est”, subliniază Victor Negrescu.
În opinia sa, „statul român trebuie să se implice pentru apărarea drepturilor cetățenilor noștri împotriva schimbărilor legislative care vor avea loc cu siguranță”.
„Dreptul la muncă și drepturile sociale trebuie menținute pentru românii din Regatul Unit, iar aceștia trebuie să beneficieze de un sprijin direct în fața valului populist, poate chiar xenofob, care va cuprinde Marea Britanie după acest referendum. Sunt îngrijorat pentru soarta românilor din Regatul Unit, dar există și un motiv de speranță. Peste 16 milioane de britanici au votat pentru rămânerea în Uniunea Europeană. Acești cetățeni cred cu tărie în valorile promovate de UE și în viitorul proiectului european, iar ei sunt cei care vor sprijini apărarea drepturilor românilor din Marea Britanie”, mai spune eurodeputatul.
Efectele nu vor fi plăcute în niciun sens; România nu ar trebui să fie afectată
Europarlamentarul Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru cultură și educație din PE, consideră că efectele ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană nu vor fi plăcute în niciun sens și susține că România nu ar trebui să fie afectată de Brexit.
„Efectele nu vor fi plăcute în niciun sens. Unde e imponderabila, după părerea mea, e zona în care se creează un precedent și poate începe un fel de fuziune — fisiune atomică, reacție în interiorul Uniunii. E vorba de partide, partidulețe, mai ales în cele zdravene, nu vorbesc de România care e foarte puțin afectată de anti-europenism. Sunt mici formațiuni care cresc amețitor și s-ar putea să întoarcă lucrurile din ce în ce mai tare”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Mircea Diaconu.
El a menționat că motorul Brexit-ului a fost naționalismul.
„Motorul Brexit-ului a fost ăsta, nu altul. Ce mă sperie pe mine, pur și simplu ca cititor de istorie și trăitor în vreo două — trei orânduiri, este că se repetă o schemă, o ecuație. Un grup de nebuni, zgomotoși, tot cu naționalismul în piept și cu pieptul de aramă și cu foarte mulți creduli și neinformați schimbă istoria. Și schema asta a funcționat în ambele războaie mondiale. Europene amândouă. Mi-e foarte frică de viitor, din acest punct de vedere”, a adăugat europarlamentarul român.
În opinia sa, toți jucătorii internaționali vor avea ceva de împărțit sau de spus. „Nimeni nu va rămâne fără replică. Mă gândesc la țările emergente, la marea Chină, la marea Rusie, la tot ce vreți. Se poate schimba echilibrul”, consideră Mircea Diaconu.
El spune că România nu ar trebui să fie afectată foarte tare.
„Îmi pare rău. Deocamdată am jucat foarte prost cartea europeană. Dacă am fi jucat-o bine și am fi fost în situația în care aveam niște pași făcuți pe proiectul european, care e în pericol, ziceam ‘domne’, se periclitează pașii noștri europeni’. Îmi pare rău, nu s-au făcut pași, s-au făcut numai prostii și amânări și încetineli… Și atunci, ce să riscăm? Nu cred că ar trebui să ne afecteze foarte tare. Mi-aș fi dorit să fim angrenați în mecanismele economice, în echilibrele europene, în investiții și să ne afecteze. Nu e adevărat”, a mai spus Mircea Diaconu.
Bursa de la Londra în cădere cu 8%, acțiunile băncilor s-au prăbușit
Principalul indice al Bursei de la Londra, FTSE 100, a deschis ședința de vineri în scădere cu 8%, ceea ce a anulat peste 100 de miliarde de lire sterline (136,7 miliarde de dolari) din capitalizarea bursieră a principalelor companii din Marea Britanie, după ce țara a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
În primele minute de la debutul tranzacțiilor, indicele FTSE 100 afișa o scădere de 7,94%, sau 500 de puncte, până la 5.840 de puncte, aceasta fiind cea mai mare diminuare procentuală înregistrată într-o singură zi de bursa londoneză după luna octombrie 2008, când piețele mondiale s-au prăbușit după colapsul băncii americane Lehman Brothers.
Cele mai afectate au fost acțiunile băncilor, titlurile Royal Bank of Scotland (RBS), Barclays și Lloyds Banking Group înregistrând scăderi de aproape 30%.
Anterior, lira sterlină a atins vineri dimineață cea mai scăzută valoare din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul american, în condițiile în care 51,9% dintre britanici s-au pronunțat în favoarea unei ieșiri din Uniunea Europeană (Brexit).
Premierul britanic David Cameron anunță că va demisiona
Premierul britanic David Cameron a anunțat vineri că va demisiona din fruntea guvernului până în octombrie, după ce britanicii au votat joi la referendum în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Țara are nevoie de o conducere proaspătă’, a spus el, adăugând că nu i se pare corect să fie căpitanul care ghidează țara spre următoarea ei destinație. Totodată, Cameron a declarat că noul prim-ministru va trebui să fie cel care ia decizia activării articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care prevede o perioadă de negociere de maximum doi ani până la ieșirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană cere Marii Britanii să lanseze procedura de ieșire din blocul comunitar ‘imediat ce va fi posibil’, pentru a evita o incertitudine nenecesară, a declarat un oficial de rang înalt al UE, transmit France Presse și DPA.
Șeful diplomației ruse spune că rezultatul referendumului este „o chestiune internă” a Marii Britanii
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri că rezultatul referendumului din Marea Britanie privind apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană este „o chestiune internă” a acestei țări, transmite EFE.
Liderul AfD cere organizarea în Germania a unui referendum privind apartenența la UE
Copreședintele partidului eurosceptic și antiimigrație Alternativa pentru Germania (AfD), Joerg Meuthen, a declarat vineri, după votul Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, că și Germania ar trebui să poată organiza un referendum privind apartenența țării la blocul comunitar, relatează vineri DPA.
Boris Johnson, huiduit la ieșirea din locuință, dar favorit al caselor de pariuri la postul de premier
Fostul primar al Londrei, Boris Johnson, unul din principalii promotori ai campaniei pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și favoritul caselor de pariuri la succesiunea actualului premier David Cameron, a fost huiduit în timp ce ieșea din locuința sa din capitala britanică, relatează agenția Reuters.
Johnson a fost escortat de polițiști până la mașina sa, dar nu le-a declarat nimic reporterilor, în timp ce din public era apostrofat cu apelativul de ‘gunoi’.
Fostul primar al Londrei este favorit să îi ia locul lui David Cameron în fruntea conservatorilor și a guvernului britanic, potrivit unui comunicat al casei de pariuri Ladbrokes.
Marea Britanie, a cincea destinație de export pentru România; locul 10 la capitalul social al firmelor
Marea Britanie a fost a cincea destinație de export pentru România, în primul trimestru din acest an, volumul total fiind de 649,9 milioane de euro, în creștere cu 15,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, reiese din datele Ministerului Economiei.
În ceea ce privește importul, acesta s-a cifrat la 386,1 milioane euro, în creștere cu 5,72%. Astfel, România are un deficit comercial în raport cu Marea Britanie de peste 263 milioane de euro, în creștere cu 18,5% comparativ cu primul trimestru din 2015.
‘În primele trei luni ale anului 2016, primele 10 țări de destinație pentru exporturile românești au fost: Germania (cu o pondere în totalul exportului României de 21,3%), Italia (12,4%), Franța (7,4%), Ungaria (5,1%), Marea Britanie (4,7%), Turcia (3,4%), Bulgaria (3,1%), Spania (3,0%), Polonia (2,9%) și Cehia (2,7%), ponderea cumulată a acestor țări fiind de 66% în total export’, informează Ministerul Economiei.
La data de 30 aprilie, în România activau 5.251 de firme cu capital britanic, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 1,01 miliarde de euro, Marea Britanie situându-se pe locul 10 la acest capitol, conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Real Madrid are o problemă cu Brexit; Bale devine jucător extracomunitar
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are impact și asupra fotbalului, iar Real Madrid are deja o problemă, pentru că galezul Gareth Bale a devenit jucător extracomunitar și clubul madrilen are acum un jucător peste cota admisă de trei, relatează AS.
Real Madrid are acum în lot patru jucători extracomunitari, Bale, James Rodriguez (Columbia), Casemiro (Brazilia), Danilo (Brazilia), și va fi nevoită să renunțe la unul dintre ei în această vară.
Banca Națională a Elveției confirmă că a intervenit pe piață după Brexit
Banca Națională a Elveției (SNB) a confirmat vineri că a intervenit pe piața valutară pentru a slăbi francul, care s-a apreciat semnificativ în raport cu moneda euro după decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
După anunțarea rezultatelor Referendumului de joi, francul elvețian, considerat ca o valoare de refugiu, a atins cel mai ridicat nivel în raport cu moneda euro de după luna august 2015 și totodată a înregistrat cea mai mare creștere zilnică de la eliminarea pragului cursului de schimb în data de 15 ianuarie 2015.
Ca urmare a intervențiilor SNB, cotația monedei euro a urcat de la un minim de 1,0623 franci până la 1,0790 franci.
„După votul din Marea Britanie în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, francul elvețian a fost supus la presiuni de apreciere. Banca Națională a Elveției a intervenit pe piețele valutare pentru a stabiliza situația și va rămâne activă pe piață”, se arată într-un comunicat al SNB.
Madridul propune o suveranitate împărțită asupra Gibraltarului pentru a-i conserva accesul în UE
Ministrul de externe spaniol, Jose Manuel Garcia Margallo, a propus vineri o suveranitate împărțită între Spania și Marea Britanie asupra enclavei britanice Gibraltar, pentru a-i permite acesteia accesul la piața internă a Uniunii Europene după Brexit.
„Este nevoie de un fel de relație care i-ar permite Gibraltarului să aibă acces la piața internă a Uniunii Europene”, a declarat șeful diplomației spaniole la postul de radio Onda Cero.
„Formula noastră este aceea a unei cosuveranități britanico-spaniole”, care ar putea conduce la restituirea Gibraltarului, enclavă britanică în sudul Spaniei, a adăugat el.
Votul pro-UE al scoțienilor alimentează speculațiile privind o nouă orientare spre independență a Scoției
Votul de joi pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) a dat naștere imediat unor discuții privind organizarea mai multor referendumuri, inclusiv repetarea unuia care era cât pe ce să după la o divizare a Marii Britanii în urmă cu doi ani, cel privind independența Scoției.
Majoritatea scoțienilor au optat joi pentru rămânerea în Uniunea Europeană, contrar rezultatului global la referendumul privind UE din Marea Britanie.
Șefa executivului din Scoția, Nicola Sturgeon, a afirmat vineri că rezultatele referendumul ”arată clar că poporul scoțian își vede viitorul în cadrul Uniunii Europene”.
La referendumul de independență din 2014 scoțienii au optat pentru rămânerea în cadrul Regatului Unit.
Înainte de referendumul de joi, Partidul Național Scoțian (SNP), condus de Nicola Sturgeon, a anunțat că va avea loc o altă consultare populară în cazul în care Scoția va fi nevoită să iasă din UE împotriva voinței sale.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.