22 decembrie 2024

BRCI isi face sediu nou in Bacau

Banca Româna de Credite si Investitii (BRCI) pregateste un nou sediu in Bacau. Acesta este situat ultracentral, in spatiul recent eliberat de un magazin al Grupului Agricola, in imediata vecinatate a Prefecturii.

BRCI, înfiintata pe scheletul ATE Bank, a primit noul statut la inceputul acestui an. Banca îsi doreste „sa construiasca varianta intuitiva, rapida si personalizata a serviciilor financiare existente, bazata pe întelegerea în profunzime a valorilor românesti”, sa lucreze cu oameni potriviti, sa ofere „solutii simple, creative si responsabile” de creditare si economisire, adaptat realitatii românesti, si sa aplice conceptul „Accesibil 360”, adica oricând, din orice colt al lumii, prin mai multe canale de comunicare. BRCI are servicii pentru companii, sectorul public, antreprenori si persoane fizice, pentru care spune ca vrea sa fie „cea mai buna banca din România, o banca dedicata clientului, mediului economic românesc si României”.



BRCI este a doua institutie de credit cu capital majoritar privat românesc care apare pe piata de la începutul crizei economice, dupa Banca Feroviara, si este a cincea banca în care capitalul românesc este integral sau majoritar, alaturi de CEC Bank, Eximbank, Banca Transilvania si Carpatica.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img