Potrivit mai multor surse exclusiv românești, printre care CentrulBrancusi.ro (Doru Strâmbulescu, 2016), sculptura europeană a fost marcată de trei mari figuri: Phidias în Antichitate, Michelangelo în perioada Renașterii și Constantin Brâncuși în secolul XX. Acest „Triptic al geniului sculptural” oferă, fiecare în felul său, o cheie simbolică pentru explorarea artei și a raportului dintre umanitate, divinitate și natură, ne scrie Cristian Horgos, fost profesor de matematică-informatică, actual programator IT..
Litera greacă Phi (φ), simbolul raportului de aur 1,618:1, a fost introdusă ca un omagiu adus lui Phidias, despre care se spunea: „Când a sculptat zei, a integrat raportul de aur; când a sculptat muritori, nu a făcut-o”. În schimb, despre Michelangelo se crede că a ascuns cunoștințe științifice în Capela Sixtină, amplificând misticismul operei sale. Dar Brâncuși?
Aceeași întrebare o pune și Doru Strămbulescu: „Marele sculptor a îngropat în piatra Mesei Tăcerii și a Porții Sărutului, sau în formele romboidale ale Coloanei fără sfârșit, un sens, un adevăr, o semnificație, un cod pe care nu-l putem descifra?” Răspunsul filozofului Constantin Noica la această întrebare este afirmativ: ideea că ansamblul sculptural de la Târgu Jiu a fost „proiectat ca o devenire” poate fi demonstrată matematic. Noica, însă, a evitat să o facă:
„Ne-am temut că realitatea s-ar putea să nu se potrivească cu legenda, făcând-o să se prăbușească. Sau, dimpotrivă, că s-ar putea să se potrivească exact, iar legenda s-ar pierde din exactitate.”
Brâncuși și fizica cuantică
La o privire atentă, monumentala „Sfântă Treime” de la Târgu Jiu poate fi percepută ca o machetă a celebrului experiment cu fante duble, fundamentat de Louis de Broglie, contemporan cu Brâncuși. De ce această analogie?
- Coloana Infinitului reprezintă particula elementară – fotonul sau electronul – în mișcarea sa ascensională. Formele romboidale sugerează și o traiectorie ondulatorie, idee centrală în teoria lui de Broglie despre dualitatea undă-particulă.
- Poarta Sărutului evocă cele două fante din experimentul cuantic. Cele două săruturi sculptate formează o pereche de deschideri, ascunse cu dibăcie de maestrul de la Hobița.
- Masa Tăcerii simbolizează descompunerea micro-particulei într-un model ondulatoriu. Trecerea misterioasă prin fante determină fenomenul de „franjare”, ilustrată la scară monumentală prin structura mesei.
Aceste calcule subtile, îngropate în zecimale meșteșugite, pun ansamblul lui Brâncuși într-o lumină nouă. Conform Wikipedia, înălțimile celor trei opere confirmă o relație geometrică fascinantă:
- Masa Tăcerii: 0,45 + 0,45 metri
- Poarta Sărutului: 5,13 metri
- Coloana Infinitului: 29,35 metri
Pătratul lui 5,13 este egal cu produsul dintre 0,9 și 29,35. Astfel, raportul geometric între Masa Tăcerii/Poarta Sărutului și Poarta Sărutului/Coloana Infinitului oglindește o lege fundamentală a opticii, sugerând încă o dată precizia matematică din spatele operei lui Brâncuși.
Arta ca devenire
Brâncuși, deseori considerat un om hâtru, obișnuia să joace renghiuri celor care încercau să-l înțeleagă. „Brâncuși își face de pe acum o filosofie de viață din derutarea oamenilor, pentru a înțelege el din ce material sunt făcuți”, notează Moni Stănilă în cartea sa „Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare”. Tot el spunea enigmatic:
„Voi nu știți ce vă las eu aici.”
Această frază nu este doar o provocare adresată contemporanilor, ci un testament cultural. Brâncuși pare să fi înglobat în lucrările sale elemente ale fizicii cuantice, oferind omenirii o viziune profundă asupra relației dintre materie, lumină și spirit. În plus, contemporaneitatea sa cu Einstein și Broglie explică afinitatea sa pentru înțelegerea esențelor invizibile.
Un testament cultural
Brâncuși își definea creația astfel: „Realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.” Când afirma că șlefuia materia pentru a afla „linia continuă”, el explora limitele micro-materiei, încercând să ajungă la o realitate nevăzută.
În cuvintele sale, arta devine un act demiurgic: „Să creezi ca un Zeu. Să poruncești ca un Rege. Să muncești ca un Sclav.” Această viziune completează universul său artistic, plasând „cimilitura de la Târgu Jiu” în sfera inefabilului, unde fizica se întâlnește cu filosofia.
În definitiv, Brâncuși a reușit să îmblânzească materia și să o transforme într-o poartă spre infinit. Coloana, Poarta și Masa sunt mai mult decât sculpturi: sunt simboluri ale devenirii, ale evoluției umane și ale esenței lumii invizibile. O „cimilitură” cuantică ce ne provoacă și astăzi să vedem dincolo de ceea ce este vizibil.
