25 noiembrie 2024

Boxerii lui Relu Auraș, printre cei mai buni la Naționalele de Cadeți

O medalie de aur, două de argint și una de bronz – este bilanțul SCM Bacău la Campionatele Naționale de Box pentru Cadeți, de la Piatra Neamț. Sportivii lui Relu Auraș au avut, așadar, din nou o evoluție de top și, mai important, așa cum a subliniat directorul SCM Ion Șarban, clubul are „spatele” asigurat, prin aceste evoluții spectaculoase, încununate cu medalii, iar piramida secției de box este completă.

Medaliile au fost cucerite de Sedan Ștrulea (cat. 52 kg) – aur, Alin Orlinzky (cat. 54 kg) și Andrei Radu (cat. 57 kg) – ambii argint, și Cristian Neculai (cat. 46 kg) – bronz.
Sedan Ștrulea a impresionat prin tehnicitate până în finală – dând măsura unui mare talent, iar în ultimul act a reușit o performanță extraordinară, respectiv victorie la un medaliat european – considerat apriori marele favorit la titlu! A fost un meci spectaculos, de valoare ridicată, în care Ștrulea a boxat fantastic!



Naționalele de Cadeți au reunit 210 sportivi bine pregătiți și ambițioși – adică 18-20 de sportivi, în medie, pentru fiecare categorie, ceea ce le-au transformat într-un maraton organizatoric. Au fost multe cazuri în care, pentru medalia de aur sau cea de argint, un sportiv a trebuit să dispute cinci meciuri! Iar maniera în care au luptat pugiliștii lui Auraș a fost remarcată de oficialii FR Box, între sutele de meciuri disputate. Se poate spune „ca de obicei”, pentru că boxul solid, echilibrat și complet al băcăuanilor este o veritabilă marcă Relu Auraș.

„Aceste rezultate sunt posibile doar în echipă – echipa boxului băcăuan. Și le mulțumesc celor care mă ajută în pregătire, antrenori și sportivi: Răzvan Covaci, Dragoș Dulhac, Dănuț Anisei, Ionuț Patriche, Alexandru Machedon, Daniel Hermeziu. Dar, pe același nivel de importanță, mulțumesc și colectivului de la SCM Bacău, condus de dl. director Ion Șarban”, ne-a transmis Relu Auraș.

„Și cum o bucurie nu vine singură, boxerii de la CSM Onești, antrenați și conduși de bunul meu prieten și colaborator Vasile Pradaiș, au obținut un rezultat deosebit, trei medalii: aur – prin Marian Sebastian, argint – prin Emanuel Anton, bronz – prin Emanuel Vrabie. Județul Bacău a fost la mare înălțime la aceste Campionate Naționale de Cadeți! Cooperarea și priceperea noastră au dat roade!”, a ținut să completeze Relu Auraș.

De la întoarcerea marelui antrenor la SCM Bacău, secția de box a clubului a revenit în prim-planul național la toate nivelurile de vârstă. Și nu oricum, ci cu multe medalii la fiecare CN, plus medalii la Campionatele Europene și la Mondialele Școlare!

Proiect realizat cu sprijinul Municipiului Bacău și al Consiliului Local al Municipiului Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014