Boxerul român Ronald Gavril l-a învins pe americanul Decarlo Perez prin KO tehnic în repriza a treia a meciului desfășurat sâmbătă, la Sam’s Town Hotel & Gambling Hall din Las Vegas (SUA), la categoria supermijlocie.
Ronald ”The Thrill” Gavril (30 ani), care face parte din echipa celebrului Floyd Mayweather, și-a trecut în palmares a 18-a sa victorie la profesioniști (14 KO), având un singur meci pierdut.
Pugilistul de origine băcăuană, antrenat la Las Vegas de Eddie Mustafa, a câștigat înainte de limită ultimele cinci meciuri.
Decarlo Perez (26 ani) are 16 victorii la profesioniști (5 KO), 6 înfrângeri (3 KO) și un meci egal.
Gavril, care deține centura de campion nord-american al categoriei (NABF), speră să boxeze cât de curând pentru un titlu major la categoria sa.
Fostul fotbalist Adrian Mutu a fost printre primii care l-au felicitat pe Gavril pentru victorie, într-o postare pe Facebook, iar boxerul i-a mulțumit imediat pentru acest lucru.
AGERPRES
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.