Mihai Nistor, top of the world!
Boxerul bacauan Mihai Nistor a dat lovitura! Cel mai sportiv al SCM Bacau in 2012 a devenit campion mondial al cluburilor cu Astana Arlans, grupare din Kazahstan la care a fost imprumutat pe durata competitiei organizata de AIBA. In finala World Series of Boxing, desfasurata pe 10 si 11 mai, Astana Arlans s-a impus in fata ucrainienilor de la Otamans cu scorul general de 6-5. Performanta lui Nistor intr-o competitie de calibrul WSB confirma ascensiunea pugilistului pregatit de Relu Auras si demonstreaza ca sperantele intr-o medalie olimpica la Rio 2016 nu sunt zadarnice.
I-a facut fata campionului olimpic
Mihai Nistor a avut un rol de protagonist in finala WSB chiar daca a pierdut meciul sau la super-grea contra campionului olimpic en titre si, totodata, campionul mondial Olkesandr Usyk. Site-ul oficial al competitiei a laudat evolutia curajoasa a pugilistului român in vârsta de 22 de ani, care l-a dominat in prima repriza pe Usyk si a fortat victoria in ultima runda, prin lovituri de la distanta: „Nimeni nu se astepta ca lucrurile sa mearga intr-atât de departe, astfel incât, desi victoria i-a revenit in final lui Usyk, performerul Nistor a fost pâna la urma cel mai fericit om al serii”.
Urmeaza Europenele de Seniori
Dupa succesul in World Series of Boxing, Mihai Nistor se va alatura lotului reprezentativ al Romniei, cu care va participa in perioada 30 mai – 9 iunie la Campionatul Europen de Seniori de la Minsk. „Speram ca Nistor sa urce pe podium la Europene”, a declarat coordonatorul loturilor nationale, Relu Auras. Reprezentativa de seniori condusa de Marian Simion va pleca mine, in Republica Moldova, pentru o noua serie de „sparring”-uri in vederea competitiei continentale din Belarus. Astazi, in preziua deplasarii spre Moldova, Maike Cioaca si Razvan Andreina vor sustine un meci de selectie la categoria 56 kilograme. Câstigatorul va merge la Europene, iar invinsul va parasi lotul.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.