Fusesem invitat, ca jurnalist, la un straniu summit al inșilor care, ca în teatrul de marionete, jucau roluri caraghioase. Am dat peste o mare și stranie vânzoleală. Subit, un tip cu perucă și lornion s-a apropiat de mine, purtând un zâmbet ironic înviorat de șampanie în exces, și mi-a aruncat scurt: „Știi ce-i bovarismul?”
Am răspuns ca un robot, preluând la repezeală, din soft[ware], o variantă: „Tendință bolnăvicioasă a unor persoane de a se considera, conform unor idealuri ale lor, altceva decât ceea ce sunt”. Dar bovarismul mioritic?, mi-a râs în bot perucistul, știi ce este?
Am făcut gimnastică la umeri… Este un fel de cotrocenism narcisist, cu gene tip dinupăturică, jefuit de simțul realului, o comedie oficială care crede că poate pune-n scenă orice pohtă, indiferent de dezmățul care o locuiește; un satrapism de Laconia refugiat într-o caraghioasă geacă roșie antiglonț, într-o lume în care, ghinion, nu prea sunt resurse nici măcar pentru o praștie mai acătării…
Este un fel de creatură colectivă sinistră zămislită din armii de juni generali cocoșați de fireturi de aur mincinoase, din acoperiți cu măști ticăloase care ascund mizerii de specie decăzută, din corupți care predică imaculata cinste și tot felul de violatori ai bunului simț și onoarei…
Neașteptat, în vreme ce perucistul îmi decripta astfel esența bovarismului mioritic, s-a apropiat de noi, zâmbind seducător, chiar amfitrioana summitului adoratorilor de fictiv: Emma Bovary. Bârfiți, bârfiți!, ne-a șoptit ea…Brusc, m-am trezit din somnul-coșmar. Și visul bizar s-a risipit ca un fum gravid de adevăruri și întrebări.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
