Nu s-au risipit sub firmamentul Bisericii vibrațiile cânturilor praznicului Nașterii și nici cele ale Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, când, iată, suntem încurajați a ne opri câteva momente, spre a drămui sufletește, în tremur de frison duhovnicesc, înțelesul și melosul unui triptic de sărbători: Botezul Domnului, Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Duminica începutului de An calendaristic. Pentru a putea limpezi taina Iordanului care pe de-a-ntregul ni se arată.
Ne aflăm la sfârșitul ciclului de sărbători calendaristice începute la Crăciun. Ne găsim, ancorați fiind în cele ale timpului purtător de sfințenie, dintr-o dată în momentul când Cel căruia I-am prăznuit de curând Nașterea a împlinit ca la 30 de ani (Luca3, 23). Suntem la vremea în care Mântuitorul se descoperă în deplină maturitate și în intervalul când, prin actul Botezului, pășește în viața publică, începându-Și propovăduirea, slujirea, misiunea-I trupească ce va dura aproximativ trei ani și jumătate. Nu întâmplător, tradiția oferă acestui Praznic supranumele de Bobotează sau Arătare (în lb. greacă Epifania- επιφάνεια – descoperire, revelare a Domnului). Spre a putea noi înțelege că la Sărbătoarea Domnului în apele Iordanului ni Se destăinuie în chip vădit, de Sus, prin revelație dumnezeiască, Taina Sfintei Treimi, dar și faptul că Iisus, Care își începe propovăduirea, este Fiul lui Dumnezeu, mărturisit de Sfântul Ioan Botezătorul (Ioan 1, 29-34), de glasul Dumnezeu – Tatălui din ceruri: „Acesta este Fiul Meu Prea Iubit, întru care am binevoit” (Matei 3,17) și de pogorârea Duhului Sfânt în chip de porumbel. Se dezvăluie pentru prima dată în istoria mântuirii faptul că tot cosmosul, întreg universul este reînnoit, refăcut, prin prezenţa mântuitoare, binefăcătoare şi dumnezeiască a Domnului Hristos. De aceea Botezul Domnului devine temelie a botezului nostru. Căci, ne botezăm spre viaţa nouă curăţindu-ne de tot păcatul, inclusiv de cel strămoşesc. Totul vizează o restartare, o refundamentare a vieţii și un nou început. Suntem invitați, murind și înviind, să primim pe Duhul Cel Sfânt.
Umbra din lumina acestor zile este Sfântul Ioan Botezătorul, omul aspru, locuitorul pustiului Iordanului, acolo unde cu greu crește firul de iarbă, ce se hrănea doar cu lăcuste și cu miere sălbatică și umbla îmbrăcat într-o piele de animal. Făptura aceasta aprigă cu sine poate fi confundată ușor cu un înger…
De Bobotează această lucrare se împlinește: un om îngeresc se întâlneşte cu Dumnezeu, pentru ca omul să devină dumnezeu după har.
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
