La finalul perioadei Crăciunului, Biserica ne prezintă spre contemplare evenimentul botezului lui Isus în apele Iordanului. În Evanghelia după sfântul Marcu, relatarea botezului lui Isus este foarte scurtă; ca de obicei, sfântul Marcu face un rezumat. Versiuni mai ample ale evenimentului găsim la sfântul Matei (3,13-17) şi la sfântul Ioan (1,29-34).
Botezul lui Isus are ceva în comun cu botezul nostru, iar acest ceva nu este ştergerea păcatului strămoşesc, întrucât Isus nu a moştenit acest păcat. Acest ceva nu este nici începutul vieţii veşnice, adus nouă de Botez, pentru simplul fapt că Isus avea deja aceasta în plinătatea sa. Lucrul în comun între botezul Domnului şi botezul nostru este faptul că ne pune pe drumul regal spre sfânta cruce, drumul pe care Isus l-a parcurs înaintea noastră, acoperindu-l cu sângele său răscumpărător. Sfântul Paul le scria romanilor: „Nu ştiţi că noi toţi, care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui? Aşadar, am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom 6,3-4).
Noua cea viaţă pe care ne-o dă sacramentul Botezului este viaţa în Duhul Sfânt, cel care sfinţeşte şi este dătător de viaţă şi care, de asemenea, animă viaţa noastră ca să-l putem urma pe Cristos în suferinţă şi moarte.
„Tu eşti Fiul meu iubit; în tine mi-am găsit bucuria”. Acestea sunt cuvintele rostite de Tatăl la botezul Domnului. Acum putem să înţelegem ceva mai bine importanţa acestor cuvinte în acel moment al vieţii lui Isus: dat fiind că îşi începea activitatea publică, el avea nevoie de un sprijin, de o încurajare pentru a merge cu fermitate spre crucea care îl aştepta la capătul drumului.
Aceste cuvinte ale Tatălui ne sunt adresate şi nouă: „Tu eşti fiul meu iubit; în tine mi-am găsit bucuria”. Desigur, noi suntem fii adoptivi ai Tatălui, dar iubirea lui Dumnezeu este infinită. Suntem iubiţi de Dumnezeu, de toate persoanele din Sfânta Treime; aceasta este tăria noastră care ne ajută să-l urmăm pe Cristos, care a murit şi a înviat pentru noi.
Când Isus a auzit glasul Tatălui său, a privit spre ceruri. El privea deja dincolo de pătimire şi de înviere. Isus contempla deja momentul în care se va ridica la ceruri pentru a sta de-a dreapta Tatălui. Şi tot atunci, el vedea deja ultima zi a omenirii, când va veni pe norii cerului ca judecător pentru a-i răsplăti pe cei drepţi şi pentru a-i pedepsi pe cei vinovaţi. Astfel, Isus ne-a dat un exemplu de urmat; trebuie să privim spre ceruri, unde nu ne vom plictisi niciodată, ci vom fi mereu ocupaţi să iubim: să-l iubim pe Tatăl, să-l iubim pe Fiul, să-l iubim pe Duhul Sfânt.
Fie ca sfânta Fecioară Maria, care l-a urmat pe Fiul ei în perioada vieţii publice, chiar până sub cruce, să ne ajute prin rugăciunile ei. Fie ca primirea Botezului să ne conducă pe toţi la viaţa veşnică în ceruri, spre gloria Preasfintei Treimi şi a sfintei Fecioare Maria, Regina cerului şi a pământului.
Pr. Gabriel-Iulian Robu, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
