26 decembrie 2024
ContrasensBombele trec granița ca prin brânză

Bombele trec granița ca prin brânză

În cazul în care v-ați informat din surse neoficiale, probabil că ați aflat că în România au intrat șase dispozitive explozive artizanale, pregătite să fie detonate, realizate super-profesionist și capabile să facă pagube imense dacă ar fi explodat într-un loc public. De unde au venit? De la poporul vecin, căruia trebuie să-i livrăm arme, bani, muniție, combustibili și alimente.

Vasăzică, pe la frontiera bine păzită a patriei noastre, au intrat șase bombe fără ca vigilenții noștri vameși să se prindă. Norocul nostru a fost că, deocamdată, bombele nu ne erau destinate. Trebuiau să ajungă în Rusia, în orașul Voronej, pentru a fi folosite la atentate împotriva populației civile. De ce împotriva populației civile? Pentru că ucrainenii nu au nicio problemă să lanseze drone sau rachete împotriva țintelor militare rusești. Bine, ei nu au nicio problemă să bombardeze cu HIMARS nici populația civilă, cum a fost cazul recent de la Lisichansk, unde o rachetă a ucis 28 de civili, inclusiv copii.



Înțeleg că e război. Războiul este crud. Tocmai din acest motiv, de-a lungul vremii, țările au creat o legislație internațională care să protejeze populația civilă. Printre altele, legislația respectivă prevede că terorismul nu este acceptat în niciun fel.

De aceea, ar trebui să ne punem întrebarea dacă vom accepta în continuare să fim părtași la așa ceva. Pentru că, să-i spuneți lui Mutu’ că cele șase bombe au intrat în țară fără știința autorităților românești și au ieșit la fel. Ca să nu mai spunem că și bomba care a distrus o porțiune din Podul Crimeei, tot prin România a trecut.

De data aceasta, cele șase bombe au fost interceptate de Serviciul de Securitate al Georgiei, care, într-un comunicat oficial a spus cu subiect și predicat că dispozitivele au trecut prin România, Bulgaria și Turcia.

Autoritățile noastre se dau de ceasul morții să condamne actele de terorism din Israel, au întrerupt finanțarea agenției ONU pentru refugiați palestinieni pentru că 12 din cei 30.000 de angajați ai acesteia au fost acuzați de legături cu Hamas, dar închid ochii când dispozitive explozive tranzitează România pentru a fi detonate în orașe din Rusia. E puțină ipocrizie, nu credeți?!

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img