5 noiembrie 2024

„Bombele alimentare”, puricate de inspectorii DSV

De la începutul lunii, inspectorii sanitari veterinari băcăuani au demarat deja controale pe tematica respectării conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare.

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău vor verifica „modul în care operatorii din sectorul alimentar şi-au realizat analiza riscului datorat prezenţei acizilor graşi trans – AGT (alţii decât acizii graşi trans prezenţi în mod natural în grăsimea de origine animală), urmând ca, acolo unde este cazul, să stabilească măsuri de diminuare a acestor compuși în alimente. Practic, nu scapă nimeni, fiind verificați toți cei care au legătură cu domeniul alimentar –  de la unităţi de fabricare a produselor de panificaţie, patiserie etc, până la cele din alimentaţia publică (fast-food şi restaurante), inlcusiv depozitele de alimente.



Dacă, în timpul controalelor oficiale, se identifică neconformităţi privind conţinutul maxim de acizi graşi trans, în produsele alimentare destinate direct consumatorului final sau vânzării cu amănuntul, se vor lua măsuri imediate pentru ca produsele să nu fie puse pe piaţă şi/sau să fie retrase de la comercializare”, a transmis dr. Luminița Ionescu, purtătorul de cuvânt al DSV Bacău.

Reamintim că, de la 1 aprilie, producătorii și comercianții de alimente nu mai au voie să introducă în circuitul comercial alimente care conțin acizi graşi trans în cantități mai mari de 2 grame la 100 g de grăsime. Cei prinși pe picior greșit vor risca amenzi uriașe, de 10.000 până la 30.000 de lei, iar marfa le va fi confiscată.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri