Medicii psihiatrii sunt luati cu asalt de tot mai multe cazuri de bolnavi proveniti din diferite centre de recuperare si reabilitare neuropsihiatrica. Trimisi acasa pentru reintegrarea lor in familie, pacientii ajung sa se decompenseze somatic si sunt adusi in urgenta la Psihiatrie. Daca medicii specialisti spun ca se inregistreaza tot mai multe astfel de cazuri, toate grave, reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala sustin ca totul este doar o exagerare.
In sectia de Psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau ajung tot mai multe cazuri grave de pacienti cu boli psihice acutizate. Majoritatea lor provin din centrele de recuperare si reabilitare neuropsihiatrica unde primeau un tratament specific, erau supravegheati permanent si ingrijiti. In dorinta de a fi reintegrati in sanul familiei, bolnavii sunt trimisi acasa, cu recomandarea de respectare a medicatiei la domiciliu. „Numai ca, probabil, aceste recomandari nu sunt luate in considerare de apartinatorii acestor bolnavi, a precizat dr. Carmen Covrig, medicul sef al sectiei. In aceste conditii foarte multi schizofrenici ajung la noi, decompensati, cu crize comitiale, agitati si confuzi. Nerespectarea stricta a tratamentului sau administrarea lui dupa ureche provoaca adevarate dezechlibre psihice bolnavului deja diagnosticat”. Au fost cazuri in care pentru calmarea unui pacient a fost nevoie sa se foloseasca izolarea. In urma cu cateva zile, un schiofrenic decompensat a ajuns in sectie cu multiple dezechilibre, a facut scandal, a agresat personalul medical si chiar si pe ceilalti pacienti. Starea lui era destul de grava si a necesitat tratament intensiv in urgenta. Alte asemenea cazuri, cu decompensari maniacale, euforici, cu idei delirante de grandoare, de marire, cu dispozitii vesele si care vorbesc mult, au fost si ei spitalizati. Din acest motiv, cele 60 de paturi ale sectiei au fost supraaglomerate, in momentul de fata bolnavii fiind nevoiti sa stea, in unele saloane, cate doi in pat. „Familiile bolnavilor trebuie sa fie constiente ca tratamentele prescrise trebuie obligatoriu respectate, a mai adaugat dr. Covrig. Or, daca in cazul unui bolnav schizofrenic acest tratament nu este luat la ore fixe nu se mai poate face nimic. Si chiar daca boala ii este stabilizata, prin lipsa tratamentului, o ia de la capat. A fost un caz in care un astfel de pacient a fost reintegrat in familie, insa acasa il astepta o mama de 81 de ani, imobilizata la pat.” De partea cealalta, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) sustine ca toate acuzatiile medicilor psihiatrici sunt total nefondate. „Este o exagerare, a declarat Dana Tataru, director general adjunct la DGASPC. Anul trecut, noi nu am integrat in familie mai mult de zece oameni. Deci, cum sa se aglomereze sectiile de psihiatrie cu asistati reintegrati? Doar cu zece persoane, nu cred. Iar anul acesta nu am reintegrat nici o persoana. Si asta pentru ca inca se lucreaza la cazurile de acest gen. Nu este firesc ca o familie sa-si uite un membru intr-un centru si sa-l viziteze, daca se poate, doar la Paste si la Craciun. Familiile trebuie responsabilizate. O facem prin mai multi pasi, incepand de la contactul cu familia si pana la reintegrare. Toate acestea sunt monitorizate si oricand pot fi verificate. Oricum, proiectul de reintegrare are termen pana in anul 2012, deci este de durata”. In plus, Dana Tataru mai spune ca, de vina pentru aglomerarea sectiei de Psihiatrie din spital, ar putea fi si sezonul de toamna, cand in general bolile psihice se decompenseaza. Astfel, bolnavii psihic ajung pe un pat de spital, nu pentru ca au fost reintegrati, ci pentru ca a venit toamna.
Scris de Roxana NEAGU/Carmen SERBAN