Peste o suta de pacienti petrec Pastele in Spitalul TBC
In Spitalul de Pneumoftiziologie Bacau, au ramas doar jumatate din bolnavii internati. Ceilalti au fost externati sau invoiti pe perioada sarbatorilor. Pentru a trece mai usor peste tristete si singuratate, bolnavii ramasi vor avea pe masa oua rosii, cozonac si o portie dubla de carne.
La Spitalul de Pneumoftiziologie Bacau (fostul spital TBC), de cateva zile medicii semneaza bilete de externare si invoiri pentru pacienti. Jumatate dintre bolnavii internati au parasit deja spitalul si vor petrece Sfintele Sarbatori in sanul familiei. Ceilalti vor ramane insa pe patul de spital. Este vorba despre cazurile medicale grave, de pacientii contagiosi si de cei care nu au familie sau sunt atat de saraci incat nu au ce pune pe masa de Paste. „Avem in jur de o suta de bolnavi care vor ramane si in aceasta perioada in spital, ne-a declarat managerul unitatii sanitare, dr. Gabriel Gavrila. Unii dintre ei sunt internati de cateva luni, ar putea fi invoiti sau chiar externati, dar refuza sa plece. pacate, nu-i asteapta nimeni acasa . Pentru multi, mancarea de la spital este mai buna decat ce isi pot ei permite”. Adrian este unul dintre bolnavii cei mai tristi din spital. Are 32 de ani si tuberculoza il poarta de multi ani prin spitale. A stat vreme lunga si la Bisericani. Parintii i-au murit si casa din Luizi Calugara a ramas pustie. Fratii si surorile i s-au imprastiat prin tara. Barbat in toata firea, Adrian plange amintindu-si sarbatorile din familie, pe vremea cand ii traiau parintii. Cristinel, de 35 de ani, spune ca, pe vremea cand lucra in strainatate, rudele il „iubeau”. „Cum am dat de greu m-au parasit. Nu pot sa ma duc acasa. Acolo sunt acum fratii, nepotii, eu nu mai am loc”. Barbatul se bucura ca mai face un banut tunzand pacientii. Este singura lui bucurie. „Familia mea este acum in spital”. Anton Prundoiu este un alt caz disperat. La 51 de ani, barbatul din Oituz arata cu 20 de ani mai in varsta. „Nu am bani, nu am pensie, nici neamuri care sa ma ajute. Am lucrat la sonde, dar de cand s-au inchis, am ajuns cioban la oi. Stapanul trebuie sa-mi dea niste bani. Nu am nimic.” Personalul medical ajunge sa devina a doua familie a pacientilor, datorita perioadelor lungi de internare. In aceste zile, pacientii ramasi se bucura de mai multa atentie si de un meniu imbunatatit. „Cunoastem cazurile triste, nedorite de familie si incercam sa le indulcim suferinta pregatindu-le o masa traditionala de Paste, cu oua rosii si cozonac”, ne-a declarat si dr. Dragos Ungureanu, medic pneumolog. Meniul zilnic al bolnavilor de tuberculoza contine obligatoriu carne, dar in aceste zile portia se dubleaza. Atentia pe care le-o acorda cadrele medicale nu le alunga insa lacrimile din ochi.Scris de Doina Mincu
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.