Bolnavi celebri care au facut istorie

Seneca spunea nu exista genii adevarate sau mari personalitati care sa nu aiba macar un strop de nebunie. Sau, zicem noi, macar un strop de anormalitate. Recent, un cercetator scotian, Michael Fitzgerald, a regasit trasaturi de autism la oameni faimosi precum Isaac Newton, Albert Einstein, George Orwell, Wolfgang Amadeus Mozart, Hans Christian Andersen sau filosoful german Immanuel Kant.
Epilepsia, una dintre cele mai tulburarile neurologice despre ale carei cauze nu se cunosc nici acum multe amanunte, boala cu o evolutie imprevizibila, i-a afectat pe multi scriitori. Diagnosticata inca din antichitate, numita boala sfânta (morbus sacer) sau boala diavolului (morbus demonicus), epilepsia a fost diagnosticata initial de medicii Greciei antice si mai apoi de cei romani si bizantini. Boala nu i-a impiedicat pe unii sa creeze opere nemuritoare sau sa duca o viata obisnuita. Lord Byron, Charles Dickens, Feodor Dostoievski, Lewis Carroll, Agatha Christie, Ion Creanga sau Gustavo Flaubert au suferit de aceasta boala. La fel si imparatii Cezar si Alexandru cel Mare.
Vincent van Gogh, „artistul nebun”, faimos pentru nonconformismul creatiilor sale, dar si pentru escapadele sale in irational, a fost mult imp pacientul unor institutii pentru cei cu probleme mintale, si-a taiat o ureche.
Napoleon Bonaparte suferea hipo-leuco-fobie (frica de caii albi). Din aceasta cauza, toate portretele imparatului in care este reprezentat calare pe un cal alb sunt sunt considerate produsul fanteziei pictorilor. Abraham Lincoln, al saisprezecelea presedinte al Statelor Unite ale Americii, primul presendinte republican, cel care s-a opus expansiunii sclaviei si a dorit abolirea acesteia, suferea de depresie, fapt care l-a determinat de câteva ori sa aiba tentative de suicid. Winston Churchill, actor special al celei de-a doua conflagratii mondiale, a suferit de ceea ce astazi numim tulburare bipolara. Unii specialisti merg chiar mai departe, atribuind succesul sau in cea mai neagra ora a Europei unui optimism aproape irational nascut dintr-o minte maniaca. John Kennedy, desi arata ca un star de Hollywood, a fost curtat de multe boli. In copilarie a suferit de pojar, tuse convulsiva, varicela, in adolescenta l-au suparat ficatul si astmul bronsic, un accident i-a adus o fractura de vertebra dorsala care l-a marcat toata viata. Nu l-a ocolit malaria. Dar boala Addison avea sa-i aduca un cortegiu de probleme: depresie, negativism, oboseala. Janett Travell, doctorul sau personal, a recurs la injectii cu amfetamina, tratament care avea efecte de doping. Se spune ca dupa ce i se aplica acest tratament, Kennedy se simtea in forma timp de sase ore. Unii pun pe seama efectului acestui tratament fermitatea si modul in care John Kennedy a prevenit razboiul nuclear, in celebrele negocieri cu Hrusciov. Nu stim ce tratament urma Hrusciov, dar faptul ca ai lui l-au exilat in Siberia, pentru ca uimea si lumea occidentala cu gesturile sale excentrico-istericale, tradeaza gândul ca omului ii lipseau câteva doage…
Ion Fercu