27 noiembrie 2024

Bolarzii de la Podul cu Lanțuri, distruși în mai puțin de două săptămâni de la instalare

Pentru a protaja trotuarul din zona «Podul cu Lanțuri» din Bacău, autoritățile locale au amplasat, recent, bolarzi de siguranță. Cu toate acestea, aceste dispozitive de protecție s-au dovedit a fi ineficiente, fiind distruse într-un interval de timp extrem de scurt.

Situația a fost pusă în evidență de cetățenii din zonă, care au observat că bolarzii au fost deteriorați în mai puțin de două săptămâni de la amplasarea lor. În special, circulația frecventă a camioanelor care aprovizionează magazinul Selgros a fost menționată ca principalul factor care a contribuit la deteriorarea rapidă a acestor dispozitive de protecție.



Un localnic a relatat că „când trec campioanele mari care aprovizionează Selgros, acestea intră cu viteză și nu reduc la timp când coboară acea pantă, deteriorând tot ce le stă în cale. Mai demult, am fost de față când un camion din alt județ a distrus bordura și trotuarul, care fuseseră abia reparate”.

Această situație ridică serioase probleme de siguranță pentru pietoni și solicită o soluționare rapidă din partea autorităților. Poate ar fi necesară o abordare mai eficientă în ceea ce privește protecția trotuarului și limitarea vitezei în zona respectivă.

FOTO: Roxana Andreea



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014