Hai să ne prefacem că nu știm cum stă treaba. Că supermarketurile sunt niște instituții filantropice, venite pe tărâmul nostru mioritic să ne binecuvânteze cu produse exotice și prețuri competitive. Că marile lanțuri comerciale sunt de fapt îngeri ai economiei, care ne îmbie cu reduceri „extraordinare” și promoții „de nerefuzat”. Și mai ales, că dacă un produs costă mai mult la noi decât la vecini, sigur e vina vreunui spirit carpatin, care suflă scumpiri peste rafturi.
În realitate, trebuie să acceptăm trei lucruri esențiale. Primul: comerțul alimentar e aproape complet în mâinile unor companii străine. Da, asta e o realitate, nu vreo teorie conspiraționistă. Dacă aruncăm un ochi pe structura acționariatului marilor lanțuri, observăm că patronii lor nu-și beau cafeaua dimineața în Obor.
Al doilea fapt: la noi, aceleași produse, aceleași branduri, același gramaj, sunt mai scumpe decât la vecini. Nu pentru că avem parte de vreo ambalare premium, nu pentru că ar fi îmbibate cu esență de patriotism, ci pentru că… se poate. Pentru că, aparent, piața noastră suportă. Sau, mai corect spus, pentru că noi suportăm.
Și al treilea fapt, poate cel mai frustrant: în alte țări din Balcani, când oamenii s-au enervat și au zis „gata, nu mai cumpărăm”, prețurile au scăzut. Uite ce surpriză! Se pare că, brusc, retailerii și-au amintit că pot opera și cu adaosuri mai mici. Deci, iată că se poate! Când consumatorul își folosește puterea de cumpărare ca pârghie, lucrurile se schimbă.
Și acum vine partea fascinantă: există un număr deloc neglijabil de români care au decis că nu sunt de partea propriilor buzunare, ci de partea supermarketurilor. Da, da, ai citit bine! Sunt oameni care apără cu patos marile corporații și le plâng de milă că, vezi Doamne, ar fi persecutate de niște clienți nerecunoscători. Oameni care îți spun că, dacă boicotezi, „faci populism ieftin” sau că „n-ai habar de economie”. Că „așa funcționează piața liberă” – o piață în care consumatorul e liber să fie fraierit și să tacă.
Și partea cea mai ironică? Fix acești indivizi, care fac apologia monopolurilor și adaosurilor nesimțite, sunt primii care îi acuză pe ceilalți de „manipulare străină” și de „agende ascunse”. Ceva de genul: „Dacă nu susții multinaționalele, sigur ești plătit de ruși, chinezi sau marțieni!”. Băieți și fete care fie primesc firimituri de la mesele marilor corporații, fie sunt atât de bine spălați pe creier încât au ajuns să își apere proprii asupritori. Nu e nici măcar sindrom Stockholm aici, pentru că nu e vorba de iubire. E, vorba unui mafiot celebru, „nothing personal, just business”.
Așa că, hai să ne prefacem în continuare că totul e normal. Că e firesc să plătim mai mult pentru aceleași produse. Că supermarketurile ne vor doar binele și că „boicotul nu ajută la nimic”. Sau, dacă ne-am săturat de rolul de fraieri, poate că ar fi cazul să testăm și noi ce-au testat alții. Poate, cine știe, funcționează și la noi?
