De când n-ati mai stat de vorba cu un bob de roua? De când n-ati mai avut ragazul omenesc de-a admira minunea asta dumnezeiasca? Sau cu o frunza tremurânda, cu un fir plapând de iarba, cu o umbra de nor grabit, cu un fâlfâit de pasare, cu oftatul greu al Pamântului – alte zamisliri divine – de când n-ati mai avut rabdarea de a vorbi? De când n-ati mai avut ragazul de a va lasa sufletul lipit de un poem, de a da cu tifla marelui zgomot al lumii?…
Cei de la Southbank Centre, din Londra, specialisti in poezie, au avut dificila misiune de a selecta cele mai frumoase 50 de poeme de dragoste scrise in lume, in ultimele cinci decenii. Frumoasa surpriza, au fost incluse in acest top două creaţii semnate de Nina Cassian si Doina Ioanid: Donna miraculata si Câinele galben.
Ascultati: “De când m-ai parasit ma fac tot mai frumoasa/ ca hoitul luminând in intuneric./ Nu mi se mai observa fragila mea carcasa,/ nici ochiul devenit mai fix si sferic,// nici zdreanta mâinilor pe obiecte,/ nici mersul, inutil desfigurat de jind,/ -ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte, / ca nimbul putregaiului sclipind” (Nina Cassian). “Cu inima in mâna, am mers prin oras, pasind pe prima zapada din anul asta. Si inima mea, stropita cu vin si otet, continua sa putrezeasca in ritmul celor 37 de ani, in timp ce cotofenele se adunau pe umarul tobosarului. Oasele singure nu ma puteau salva. Nici numele tau, Argentina, pamânt al fagaduintei. Numai un câine mare si galben s-a indurat de mine, a venit spasit si mi-a mâncat inima, fara graba. Apoi a plecat, s-a indepartat spre orizont ca o imensa floarea-soarelui” (Doina Ioanid).
De mi-ar fi stat in putinta, le-as fi spus celor de la Southbank Centre ca dintr-un asemenea top al sufletului n-ar trebui sa lipsească macar un singur poem de dragoste semnat de Nichita Stanescu. Ascultati: “A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.// Ma tem ca n-am sa te mai vad uneori, / ca or sa-mi creasca aripi ascutite pâna la nori/ ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain/ si el o sa se inchida cu o frunza de pelin.// Si-atunci ma apropii de pietre si tac,/ iau cuvintele si le inec in mare./ Suier luna si o rasar si o prefac/ intr-o dragoste mare” …
Rogu-va: pentru sanatatea sufletului Dumneavoastra, stati, macar din când in când, de vorba cu un bob de roua, cu o adiere de vânt, cu o poveste in care nu veti gasi nicio haimana care sa va aminteasca de mizeria vietii…
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
