Bob Dylan, legendarul care a revoluționat istoriile folkului și rockului american, cel care a fost așezat de revista Rolling Stone pe locul al doilea în ierarhia marilor artiști ai tuturor timpurilor, a primit Nobelul pentru literatură. Pentru cei care știau că din 2011 creația poetică a lui Bob Dylan este obiect de studiu la Catedra de Istorie a Ideilor din cadrul Facultății de Filosofie, Istorie a Ideilor și a Artelor și Limbi Clasice, de la Universitatea din Oslo, premiul nu este o surpriză, chiar dacă la casa de pariuri Ladbrokes recentul premiat avea o cotă de doar 50 la 1.
Academia Suedeză a motivat simplu și inspirat acordarea premiului: „Pentru crearea de noi expresii poetice în cadrul marii tradiții a cântecului american.” Personalități importante ale literaturii au reacționat în fel și chip. Britanicul Salman Rushdie, autorul bestseller-ului Versetele satanice, cel care, în opinia multora, stă de mai mult timp pe lista de așteptare a premiului Academiei Suedeze, a vorbit despre o „alegere excelentă”. Din corul celor surprinși și nemulțumiți a sunat aiurea vocea romancierului scoțian Irvine Welsh, care crede că premiul acordat lui Dylan a fost alegerea „unor hippie bătrâni bolborosind cu prostate fetide”. Nicolae Manolescu, liderul USR, scrie: „E o mizerie. Bob Dylan e un textier de mână a doua. O fi el regizor de film, dar nu merită Premiul Nobel. În America, sunt mari scriitori care nu au Nobel. Bob Dylan nu are ce căuta la Premiul Nobel. E complet caraghios.”
Mircea Cărtărescu, puțin amețit, probabil, de iluzia că ar putea primi acest premiu, deși a tradus cu admirație/profit financiar poeme ale lui Bob Dylan, zice: „Nu cred că Dylan avea nevoie de premiul ăsta; până la urmă, totuși, de ce nu? Nimeni nu contestă că e un geniu muzical și un mare poet (eu l-am și tradus, uite coperta!). Dar mi-e atât de milă de scriitorii adevărați, Adonis, Ngugi, DeLillo și alți 2-3 care aproape că aveau premiul în buzunar! Cum naiba s-or simți acum? Și-mi pare atât de rău pentru marii scriitori care îmbătrânesc la coadă, maeștrii și favoriții mei: Pynchon, Lobo Antunes, Amos Oz, John Ashbery, Vila-Matas… Ne-a făcut-o comitetul Nobel de data asta!”
Premiul Nobel acordat lui Bob Dylan pentru literatură m-a surprins, dar nu m-a contrariat. Știu că scriitori precum Henrik Ibsen, Mark Twain, Tolstoi, Cehov, Kafka, Proust, Joyce sau Bulgakov n-au fost onorați cu acest premiu, deși figuri relativ anonime astăzi, ca Theodor Mommsen sau Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, au primit aceste aplauze. Dar premierea lui Bob Dylan m-a bucurat. Am privit-o ca pe-o evadare fericită din mlaștina convenționalismului. E ca și cum cineva mi-ar fi oferit o floare sălbatică, ivită doar din rouă, lovită cu dragoste de furtunile preriilor, mirosind a dumnezeire și prospețime. Stihul lui Dylan, înfrățit minunat cu armoniile mereu noi, a ajuns direct în sufletul a miliarde de oameni. Cu siguranță, Bob Dylan nu și-a propus niciodată să cucerească inimi de critici literari, de savanți ai esteticii, de profesioniști ai topurilor literare. Dar a cucerit restul mapamondului. Ceea ce nu e puțin. Pe mine, el m-a aruncat în blugi. Lui îi datorez nota scăzută la purtare (sic!), din cauza refuzului parțial de a purta uniforma de licean… Vă place versul lui Bob Dylan? Să-l ascultăm în traducerea relativ contestată a… contestatarului Mircea Cărtărescu.
