Au început să circule, de câteva zile, vești apocaliptice mai ceva decât cele descrise în Cartea lui Ioan, singura carte biblică aparținând integral literaturii apocaliptice. Unde credeți că au apărut? Pe internet, evident, pe rețelele de socializare și chiar pe situri-le unor publicații de la noi cu ceva ștaif (în care eu, unul, nu mai cred și nu dau nume aici!). Se spune că în Europa va fi o pană de curent majoră (blackout).
Vestea vine din Austria, care și-a anunțat populația să se pregătească de o „apocalipsă” care ar pune pe butuci toată activitatea omenirii, pentru că dacă energie electrică nu e, nimic nu e!
Sperietura nu pare de mirare în această perioadă pandemică în care circulă atâtea vești false. Dar, este încă o dovadă că și în acest caz se adeveresc opiniile celebrului Umberto Eco: „Rețelele sociale dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar, după câte un pahar de vin, dar fără a dăuna societății. Acum, au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Televiziunea a promovat idiotul satului (…), dar internetul l-a promovat ca purtător de cuvânt”.
Iată cum sună pârdalnicul avertisment: „Europa ar putea rămâne în perioada imediat următoare fără curent electric pentru o perioadă cuprinsă între o zi și o săptămână. Armata din Austria a început deja să pregătească populația pentru un blackout masiv. Cu toate că nu se știe data exactă, autoritățile au început să ia măsuri pentru a trece peste această criză iminentă”. Iar populația este sfătuită să treacă la treabă, să facă provizii de alimente, să pună bine câte un aparat de radio, o lanternă și, evident, bateriile necesare.
Nimeni nu spune însă că totul este doar un scenariu, să se vadă ce ar trebui să facă populația sub un cataclism generat de erupțiile solare și care ne-ar lăsa fără curent.
Cine își mai aduce aminte cum pe 30 octombrie 1938, într-o duminică, americanii au auzit la radio că pe Marte a avut loc o mare explozie, iar norii de gaz ucigaș vin spre Terra. S-a mai transmis, imediat, și că la New Jersey a fost văzut un obiect ciudat pe un câmp. Totul era doar regizat de celebrul Orson Welles, dar mii și mii de americani au început să părăsească propriile case și localități, cu cățel, cu purcel, disperați. Evident, nu s-a întâmplat nici o catastrofă, dar unii au acuzat, ulterior, noul sistem de transmitere de informații, radioul, pentru ce poate să facă. Pe vremea aceea nici vorbă de internet.