La numai câtiva kilometri de Bacau dainuieste unul dintre cele mai remarcabile lacasuri de cult ortodox din judet si chiar din Moldova. Este vorba despre biserica cu hramul „Vovidenia”, construita in intregime din lemn, fara sa se fi folosit nici macar un cui de metal. Biserica este declarata monument istoric si anul acesta implineste venerabila vârsta de 236 de ani. Lacasul religios adaposteste icoana mare a Maicii Domnului cu Pruncul, facatoare de minuni, despre care localnicii spun ca fereste localitatea de necazuri.
Biserica este amplasata pe un deal, spre o margine de padure, unde acum foarte multa vreme se afla mica localitate Luncani. Cu timpul, satul s-a extins si s-a tot mutat la sosea, aflata vreo câteva sute de metri mai jos. Vechea biserica este legata acum de lume printr-un drum serpuit printre casele moderne, ridicate in ultimii ani de bacauanii care s-au retras din oras, drum asfaltat acum doi ani.
Biserica mica, de mare valoare
Usa bisericii este mai mereu ferecata cu lacat, fiindca si slujbele sunt acum mai putine si doar la cele mai mari sarbatori. Sau când moare cineva si face aici ultimul popas inainte de a-si gasi vesnicia in cimitirul dimprejur. Cheia este in grija familiei Râncu, oameni apasati de vremuri si vârsta, si binevoitori fara margine. Locuiesc la doi pasi de poarta bisericii. Doamna Elena se bucura când aude ca vin vizitatori. Cât despre domnul Gheorghe, care pare pâinea lui Dumnezeu, lasa treburile balta si vine in intâmpinarea oaspetilor, nu inainte de a se imbraca in costumul sau cel mai bun. Descuie aproape ceremonios lacatul si ca sa desclesteze intunecimea aprinde becul, singurul semn de modernitate din acest loc in care timpul parca a incremenit. „Uneori mai vine si domnul primar, sa vada daca sunt probleme la biserica. Mai vin si vizitatori, mai mult vara si mai ales copii in excursie. Sa stiti ca am dat bârnele cu ulei si am ajutat si la pusul dranitei”, spune Gheorghe Râncu, mândru de responsabilitatea pe care o are.
Preotul Vasile Gânju slujeste duminica de duminica la biserica cea noua, de la sosea, dar mai urca si la bisericuta de lemn. Interiorul de aici e racoros, chiar friguros zilele in zilele acestea de primavara frageda, iar când intri ai impresia ca pasesti intr-o incapere frigorifica. Incalzire nu este, fiindca ar fi periculos pentru lemn. Urmatoarea slujba de aici va fi in a doua zi de Paste, iar mai incolo va fi la Inaltare. Enoriasi se aduna multi, dar in mica bisericuta, care e spatioasa cam cât o garsoniera, incap doar venerabilii satului, pentru care exista si câteva locuri in strana.
Un istoric bogat
Lacasul de cult este considerat monument istoric de valoare nationala exceptionala. Anul constructiei este 1777, asa cum apare scris pe clopot, vreme in care satul avea 28 de case si era razesec. In sat locuiau doi preoti, trei diaconi si un monah, ceea ce ar dovedi ca asezarea era, totodata, una monahala.
Temelia bisericii este din piatra de râu, fara liant, pentru a permite ventilatia. Pe temelie este asezata o talpa de lemn de stejar, peste care s-au pus bârnele imbinate cu cepuri de lemn. Prelungirile bârnelor de stejar de lungimi diferite au rămas neretezate. Acoperisul înalt este din dranita în “solzi de peste”, în trei ape. Pictura în stil bizantin este executata de Gheorghe Zugravul. Ventilatia din timpul rarelor slujbe este una originala si se face prin scoaterea cepurilor din lemn ce străbat bârnele din loc în loc. Se pastrează pictura originala a catapetesmei din lemn de tei, bogat decorată, care dateaza de la 1884. Biserica a fost renovată în anii 1884, 1921 si 1950 si restaurata de arhitectul Titu Elian. Pâna in anul 1935 a fost biserica parohiala.
