Biserica Buna Vestire situata in oraşul Tg.Ocna, strada Răducanu, nr.6, numita şi Răducanu, a fost construită in a doua jumătate a secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea de marelele logofăt Ion Buhuş şi un târgoveţ bogat „cu multe mori pe apa Slănicului” (după cum mărturiseşte o inscripţie in slavonă din 3 dec.1711 de pe o lespede de marmură din pridvorul bisericii).
După unii autori şi inscripţia de pe tabloul votiv ar fi fost ridicată in 1664 de către logofătul Nicolae Buhuş insă data corectă, după spusele istoricilor şi unele documente este 1694 (ctitor Ion Buhuş – vezi Prof. Corneliu Stoica „Istoria ilustrată a oraşului Tg.Ocna din cele mai vechi timpuri pană la 1918”, editura Aristarc, Oneşti, 2003, pag.116) şi a fost refăcută de logofătul Radu Racoviţă la 1763, după cum se menţionează in pisania de la intrare (1763).
Nu sunt foarte multe mărturii documentare despre această biserică până la mijlocul secolului al XVIII-lea, dar se ştie că Ion Buhuş a făcut câteva danii ctitoriei sale ce avea să devină mănăstire la sfarşitul secolului al XVII-lea, fiind apoi inchinată mânăstirii Ivir de la Stefagora din Sfântul Munte Athos şi reînchinată in 1777 de Ilinca Racoviţă, soţia paharnicului Petrachi Videli, cu moşii, case şi robi.
Până in 1863, la secularizarea averilor mânăstireşti a fost unificată administrativ cu fosta mănăstire „Precista” de la Ocna (actuala biserică Precista din Tg.Ocna). La 1 martie 1798, patriarhul Grigorie al V-lea confirmă existenţa „mânăstirii de la Ocna” sau „Precista – Răducanu” prin numărul mare de egumeni greci sau români confirmaţi cât şi prin daniile acordate.
În 1763 marele logofăt Radu Racoviţă, căsătorit cu Maria Buhuş, a refăcut si împodobit, aproape integral, biserica şi a reparat zidurile de împrejmuire. El se consideră ctitorul acestei biserici, după cum spune textul pisaniei de la intrare din care, o parte, este in limba franceză: „… Apres avoir reglé les fortunes publiques gés [j’ai] donné des leçons aux plus grands politiques.” Este singura biserică din ţară cu text francez în pisanie.
De-a lungul timpului, mânăstirea a trecut prin multe incercări, unele dramatice, începând cu 1821, când a fost ocupată de un detaşament de eterşti şi devastată de turci, apoi in 1864 în pericol de a deveni cazarmă. În primul război mondial clădirile anexe au servit drept depozit de muniţii şi provizii.
Între 1843 şi 1853, biserica mânăstirii este reparată de arhimandritul Procopie, iar din 1890 devine biserică de mir, formând o parohie. Nu s-au mai făcut intervenţii majore şi reparaţii capitale până in 1996 când s-au demarat, de către preotul paroh Ion Vasile Panţîru, in colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, ample lucrări de conservare – restaurare a bisericii grav avariată de cutremurul din 1977 şi aflată în pericol de prăbuşire: consolidare exterior şi interior, refacere arhitectură (acoperiş şi faţadă), refacere catapeteasma, restaurare pictură, mobilier şi icoane, ultimele lucrări aflându-se în curs de finalizare.
Biserica Buna Vestire este un monument reprezentativ pentru barocul târziu moldovenesc. Planul bisericii este triconc, cu o turlă pe naos şi un turn – clopotniţă pe pridvorul vestic. Biserica actuală înglobează şi elemente dintr-un edificiu mai vechi (cel al lui Ion Buhuş). Pridvorul, deasupra căruia se ridică clopotniţa, este boltit în boltă mânăstirească cu penetraţiuni.
Pronaosul este boltit în calotă sferică, iar naosul are boltirile obişnuite moldoveneşti. Naosul este despărţit de pronaos printr-un zid cu arcaturi (arcuri frânte ca şi la ferestre) susţinut pe două coloane aşezate pe un soclu masiv. Capitelele greoaie au muluri de un aspect mai mult sau mai puţin clasic. Uşile au chenare cu muluri, fără caractere bine definite. Caracteristic este, la faţadă, brâul in forma de tor simplu, de jur împrejur.
Turla naosului este ortogonală şi cu colonete în unghiuri. Are o bază stelată cu opt vârfuri şi o a doua bază pătrată împodobită cu arcaturi. Turnul clopotniţă are colţurile teşite şi prevăzute cu contraforţi.
Biserica a fost pictată la 1763 şi din nou la 1811, de zugravul Mihail Paninopol, prin osteneala arhimandritului Metelie. Devastată la 1821 de turci, pictura a fost refăcută in 1850, odată cu catapeteasma de o mare frumuseţe, din care se mai păstrează doar o parte din icoane. De asemenea, de valoare deosebită este baldachinul de lemn de deasupra Sfintei Mese, scaunul arhieresc, amvonul si câteva obiecte de cult nedatate, dar foarte vechi.
Din cele două clopote vechi ale bisericii, unul, ce se păstrează, este turnat la Sfântul Munte Athos şi are o inscripţie in limba greaca datată 10 nov. 1810, fiind expus în curtea bisericii. În pridvor, pe peretele din stânga intrării in pronaos, se găseşte piatra funerară a arhimandritului Procopie (1851).
În exterior, lângă peretele sud-estic al bisericii se află mormântul marelui om politic şi scriitor Costache Negri (1812-1876).
Biserica posedă şi un bogat fond de carte veche (mare parte preluat încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea de Biblioteca Academiei). Cel rămas numără 53 cărţi vechi din care 38 cărţi româneşti şi 15 greceşti (cărţi de cult, secolele XVIII –XIX).
Se mai păstrează incinta vechii mânăstiri cu zid de piatră de 5,20 metri înălţime, pe 3 laturi (E-N-V), prevăzut cu metereze, un turn cu gang boltit, mare şi un al doilea mai mic.
De asemenea, biserica mai păstrează, din tezaurul spiritual sacru a fostei mânăstiri, părticele din Sfinte Moaşte ale unor sfinţi importanţi: Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Sfântul Mucenic Trifon, Sfântul Mare Mucenic Mina şi Sfânta Muceniţă Paraschevi de la Roman.
Aşezarea pitorească pe o stâncă de 10 metri înălţime ce străjuie malul stâng al râului Trotuş, incinta fortificată a fostei mânăstiri, frumuseţea aparte a bisericii şi teyaurul ei artistic, sacru şi spiritual, mormântul lui Costache Negri, fac din acest monument istoric reprezentativ al oraşului Tg.Ocna un loc interesant de atracţie şi reculegere pentru oricine vizitează zona. (Sursa)
