Materialele defăimătoare la adresa candidatului Alianței PNL – USR-PLUS Ionel Palăr, la Consiliul Județean Bacău, distribuite masiv de PSD, trebuie retrase, a decis, marți seara, Biroul Electoral Municipal Bacău. Acesta a admis contestația formulată de PNL Bacău cu privire la caracterul ofensator transmis prin materiale de propagandă electorală, comandate de PSD Bacău. În ultimele zile, PSD Bacău a demarat o campanie extrem de agresivă și jignitoare la adresa lui Ionel Palăr, candidatul cu cele mai mari șanse la câștigarea funcției de președinte al Consiliului Județean Bacău. Organizația social democrată a distribuit în municipiul Bacău 30.000 de flyere care conțin afirmații calomnioase la adresa candidatului forțelor de dreapta.
În motivarea deciziei, Biroul Electoral Municipal a luat în calcul faptul că materialele distribuite de PSD Bacău depășesc limita informării și sunt calomnioase la adresa lui Ionel Palăr, președintele PNL Bacău și candidatul Alianței PNL – USR-PLUS.
În ceea ce privește flyerele comandate și distribuite de PSD Bacău, acestea vor fi plătite din banii contribuabililor, conform normelor Autorității Electorale Permanente, aspect imoral, cel puțin până la o decizie a autorităților care ar putea decide interzicerea decontării acestora din bani publici.
PNL Bacău salută decizia Biroului Electoral Municipal de sancționare fermă a acestui gen de derapaje și invită în continuare toți competitorii de pe scena politică, angrenați în campania electorală, la o competiție cinstită, bazată pe fair – play, la o dispută de proiecte, idei și strategii nu la atacuri la persoană.
Biroul de presă al PNL Bacău
Publicat de SC Deșteptarea SA la comanda PNL
Cod AEP: 21200012