23 noiembrie 2024

Biroul de Credit, spaima pentru rau-platnici / Un bacauan este dator cu 400 de milioane la banci

Ceea ce nu a putut sa faca Banca Nationala a Romaniei, si anume, stoparea valului crescand de credite, o va face Biroul de Credit. Institutia a ajuns o adevarata spaima pentru romani, dupa ce multi s-au trezit ca nu pot lua credite din cauza unei raportari despre care nu aveau habar. E drept ca au fost cazuri, din pacate, destul de multe, in care raportarile au fost facute an mod eronat. Asa s-a intamplat ca din cauza unor erori, unii romani sa ajunga pe lista neagra a debitorilor cu o restanta de doar cateva zeci de lei, suma pe care multi dintre cei parati nici macar nu aveau stiinta.

Cert este ca nu exista reglementata o suma minima pentru care poti ajunge sa figurezi in tabelul restantierilor. Iar, partea cea mai neplacuta este ca din moment ce ai aparut in aceste evidente, greu mai poti iesi, eventual daca banca se invredniceste sa faca un pustiu de bine si sa precizeze Biroului de Credit ca esti in regula cu imprumutul.Specialistii de la Biroul de Credit s-au pus tare pe treaba, mai ales in perspectiva apropierii de sarbatorile de iarna, cand, se stie, romanul da buzna la banci sa ia imprumuturi. Prin urmare, s-a ajuns sa se proceseze antr-o singura zi peste 18.000 de rapoarte.



Locul cinci in topul rusinii

Bacauanii sunt an general debitori responsabili. Totusi, in evidentele Biroului de Credit exista un numar de 6.062 de debitori cu restante curente la banci, fata de 189.000 total tara. &#8222Numarul de debitori cu restante fata de banci este de 15.594, fata de 544.000 pe total tara. In total, bacauanii au de platit bancilor restante de 5,7 milioane de lei noi (57 de miliarde de lei vechi n.r.), fata de 161,7 milioane RON total tara”, a declarat Serban Epure, directorul general al Biroului de Credit. Cu aceste cifre, Bacaul se situeaza pe locul cinci pe tara in rusinosul top al rau-platnicilor (dupa suma restanta curenta). Restanta curenta maxima pe care o are un singur bacauan la banci este de 10.827 de euro (aproape 400 de milioane de lei vechi). Aceeasi rusinoasa statistica releva faptul ca sunt nu mai putin de sase bacauani care au restante curente la…cinci banci.

Cel mai putin seriosi sunt tinerii

La un an de la anfiintare, Biroul de Credit a ajuns sa primeasca informatii de la 20 de banci, trei societati financiare si o societate de leasing. Prezenta acestui birou a reusit sa-i sperie an general pe romani, astfel ca numarul rau-platnicilor nu este angrijorator, la nivel national anregistrandu-se aproximativ 189.000. an ce priveste suma totala datorata la banci aceasta este de 162 de milioane de lei noi. Cele mai mari datorii sunt la creditele de consum – 140 de miloane de lei, urmat la o distanta destul de mare de cardurile de credit cu 15 milioane de lei. Pe ultimul loc se afla creditul imobiliar/ipotecar cu trei milioane de lei. Cei mai multi debitori care nu-si platesc la timp datoriile la banci au varsta cuprinsa antre 30 si 34 de ani.Scris de Florentin RADU



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014